miercuri, noiembrie 20, 2024

CNA în direct

Ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de marți este transmisă live pe internet, Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului, precizând că aproximativ 4.000 de persoane pot urmări discuțiile. „Este prima dată când se transmit ședințele online, așa cum a fost proiectul inițial. La ședința anterioară, care a fost acum o lună și ceva, a ieșit scandalul de rigoare”, a declarat, marți, Jucan. El a precizat că, pentru a urmări ședința, nu sunt necesare softuri speciale și că aceasta poate fi vizionată și de pe telefonul mobil.

Sistemul este similar cu cel folosit de Curtea Constituțională și Consiliul Superior al Magistraturii și a fost achiziționat prin SEAP pe 29 iunie 2016. Implementarea a fost realizată cu sprijinul tehnic al STS.

Întrebat de jurnaliști cum se justifică întârzierea în începerea transmisiunii online, Jucan a răspuns: „Pentru că s-a făcut tot posibilul să nu se achiziționeze acest sistem. Nu este vorba despre o sumă mare, dar era clar că, odată achiziționat echipamentul, ședințele o să trebuiască să fie transmise. (…) Inițial, am solicitat de câteva ori introducerea acestui sistem online, nu s-a dorit și am început să fac presiune, transmițând de pe laptopul meu. Armistițiul a fost când am căzut de acord să introducem în ROF transmiterea ședințelor pe site-ul propriu, urmând ca eu să renunț la transmisiunea de pe laptop”, a afirmat Jucan. Potrivit unei informări a lui Jucan de la începutul lui august, adresată și membrilor CNA, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al Consiliului, începând cu data de 1 aprilie 2015, ședințele Consiliului ar fi trebuit să fie transmise online pe pagina de internet a CNA, www.cna.ro

Valoarea totală a sistemului se ridică la 16.284,66 de lei, astfel: sistem de transmisiune — 14.115,06 de lei, monitoarele — 2.169,6 lei.

Datele tehnice relevă că sunt două televizoare de control/asistență, dintre care unul în sala de ședințe, iar altul la intrare. Sunetul este preluat din două surse — vechiul sistem audio, suplimentat de sistemul ambiental de preluare a sunetului, iar imaginea este captată de o cameră video în format HD. Sistemul are posibilitatea de a arhiva înregistrările ședințelor, cu o capacitate de stocare de până la trei ani, fără a fi nevoie de suplimentarea memoriei.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.