vineri, noiembrie 22, 2024

Preşedintele francez Francois Hollande -vizită de stat în România

Președintele Franței, Francois Hollande, efectuează marți o vizită de stat în țara noastră, ocazie cu care se va întâlni cu omologul român, Klaus Iohannis, dar și cu premierul Dacian Cioloș.

Președintele francez va fi primit marți dimineață la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis, cu care va avea convorbiri tete-a-tete, urmate de convorbiri oficiale și de o declarație de presă comună.

Tot marți, cei doi șefi de stat vor merge la Centrul de Cercetare ELI-NP din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, aflat în localitatea Măgurele, județul Ilfov, unde vor vizita Camera de Control Laser și vor participa la deschiderea evenimentului economic „Parteneriatele franco-române de viitor”.

Totodată, Francois Hollande va vizita, alături de premierul Dacian Cioloș, fabrica de elicoptere Airbus România. De altfel, Hollande are programat și un prânz oficial alături de premierul român.

La sfârșitul zilei, Klaus Iohannis va oferi un dineu de stat cu ocazia vizitei președintelui Franței, Francois Hollande, potrivit programului postat pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.