marți, mai 7, 2024

Remedii naturale la Câmpulung Moldovenesc, poarta Bucovinei

România devine tot mai interesantă din punct de vedere turistic, atât pentru români, cât și pentru străini, iar una din regiunile din ce în ce mai căutate este Bucovina. Nu este de mirare că municipiul Câmpulung Moldovenesc, situat în sudul Bucovinei, oferă multe atracții, iar locurile de popas pe care le propune sunt dintre cele mai interesante.

Această zonă a Bucovinei, aflată la o altitudine de 600 de metri și la poalele masivului Rarău, poate fi numită, pe drept cuvânt, un tărâm de vis. Peisajele sunt pitorești, cu cărări care îndeamnă la drumeție. Pasionații de plimbări pe dealuri și munți, de cățărări montane, de aventuri off-road, mountainbike, vânătoare, pescuit sau sporturi de iarnă vor avea un mare avantaj dacă se vor caza în Câmpulung Moldovenesc. Poziția privilegiată a localității este dată și de faptul că se află la doar 5 kilometri de Pârtia de schi „Rarău” și de șoseaua Transrarău, care ajunge până în vârful masivului Rarău, la Pietrele Doamnei, unde există mai multe trasee montane interesante. În plus, din acest municipiu pleacă traseele de pelerinaj către locurile sfinte bucovinene, mânăstirile și bisericile încărcate de istorie și credință din Țara de Sus a Bucovinei românești. Toate aceste obiective turistice merită din plin să fie vizitate, căci, după cum spunea marele Nicolae Iorga, referindu-se la Bucovina, „pentru puține popoare se găsește un ținut relativ mic, ca acesta, în care să se cuprindă atâta frumusețe, atâta bogăție de astăzi și amintiri din trecut așa de îmbelșugate, de îndepărtate și sfinte.”

Pe plaiuri bucovinene

Cetatea de Scaun a Sucevei a fost construită în secolul al XIV-lea, alături de multe alte fortificații strategice, pe Nistru și în zona subcarpatică, și de alte fortificații ale curților domnești și ale mânăstirilor. A fost scena a numeroase lupte și evenimente importante ale Evului Mediu, devenind, practic, centrul rezistenței Moldovei în fața invadatorilor. Foarte aproape de Câmpulung Moldovenesc se afla Lacul Iezer. Se ajunge la el din Sadova, trecând printr-o frumoasă pădure de conifere. Locul este superb, cu brazii ajungând până la apă și cu munții în fundal. Lacul nu este însă indicat pentru înot, nici pentru pescuit. La doi kilometri de el se află un alt lac, Bolatău, despre care legendele locale spun că este fără fund. Codrul secular Slătioara, de o mare frumusețe, se află în partea estică a Rarăului. Este o pădure virgină și cvasivirgină, rezervație naturală, cu copaci foarte bătrâni, și are trasee marcate care merg până în vârful masivului Rarău, la cabană.

Renumitele mânăstiri Sucevița, Voroneț, Putna, Moldovița, Dragomirna, Humor, Probota și Rașca sunt obiective culturale și istorice deosebit de importante, care trebuie vizitate măcar o dată în viață de către fiecare român. De altfel, unele dintre ele fac parte din Patrimoniul Cultural UNESCO. La rândul său, salina Cacica este una din cele mai vechi exploatări saline prin recristalizare din saramură din Europa, fiind inițiată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În interiorul acesteia pot fi vizitate, astăzi, capela romano-catolica și capela ortodoxă, Lacul Sarat și sala de dans, un loc în care odinioară se organizau baluri și întâlniri festive. De asemenea, în Bucovina au loc și evenimente de mare interes, precum Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”, care are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii iulie, în municipiul Câmpulung Moldovenesc și care este cel mai mare festival de folclor din Europa. www.hoteledengardenspa.ro

Pentru turiștii care își doresc în primul rând relaxare și desfătare, liniște și odihnă, Hotel Eden Garden & SPA (4 stele) din Câmpulung Moldovenesc este locul de popas ideal. Aici au parte de toate facilitățile puse la dispoziție de SPA-ul Adam & Eva, printre care piscină interioară și jacuzzi, sală de masaj, saună umedă și saună uscată, salină, cabinet de înfrumusețare, precum și pool bar și zonă de bowling. Restaurantul este generos, cu terasă, iar meniul e alcăuit, în general, din delicioase preparate tradiționale locale. Hotel Eden are mai multe tipuri de camere – single, duble și triple, care dispun de toate dotările necesare, de la TV cu ecran plat, frigobar și seif până la cadă cu

hidromasaj. Alături de hotel, există, de asemenea, serie de bungalouri/căsuțe. Complexul oferă Wi-Fi gratuit, precum și garaj pentru motociclete și biciclete. Iubitorii de aventură sunt și ei bineveniți aici. Pot alege între o repriză de vânătoare, una de pescuit sau o drumeție prin natură, putându-se caza și la Cabana Eden. Situată în afara orașului, la câțiva kilometri de Hotel Eden, aceasta are o capacitate de 12 locuri în 6 camere. E dotată impecabil, are o bucătărie complet echipată, spații de socializare și un heleșteu cu pește.

SURSA: ARENA COMMUNICATIONS

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.