luni, mai 6, 2024

Atac al Turciei pe teritoriul Siriei

Franţa reaminteşte importanţa respectării prevederilor Rezoluţiei Rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Mai multe tancuri turce au pătruns pe teritoriul Siriei și trag spre pozițiile grupării Stat Islamic (SI) din localitatea siriană Jarablus, relatează AFP și Reuters.

Potrivit AFP, care furnizează informații primite de la un fotoreporter, în jur de zece tancuri turce ar fi trecut granița în Siria. Un reporter al Reuters susține că a văzut șase tancuri turce care au trecut granița siriană și precizează că a fost martorul unor bombardamente intense.

Anterior, surse militare au precizat că două avioane de luptă turcești F-16 se află în aer în regiunea de frontieră, urmând să lanseze lovituri asupra pozițiilor SI din Siria.

Armata turcă, susținută de forțe ale coaliției internaționale antijihadiste, a lansat în zorii zilei operațiunea „Scutul Eufratului”, cu participarea avioanelor de luptă și a forțelor speciale, pentru a alunga Stat Islamic de la Jarablus. De asemenea, rebeli sirieni susținuți de Turcia au pătruns și ei în Siria din această țară, a declarat un lider al rebelilor pentru Reuters.

De asemenea, rebeli sirieni susținuți de Turcia au pătruns și ei în Siria din această țară, a declarat un lider al rebelilor pentru Reuters.

De la ora 4 , forţele noastre au lansat o operaţiune împotriva Daech şi PYD (Partidul Uniunii democratice, kurd) a declarat Erdogan într-un discurs la Ankara, conform „Le Figaro.” Franţa salută intensificarea eforturilor turceşti în lupta contra Daech a precizat purtătorul de cuvânt al MAE francez .”Eradicarea Daesch implică o concentrare a eforturilor partenerilor coaliţiei internaţionale în lupta contra rganizaţiei teroriste „, a adăugat acesta.

Asta presupune de asemenea „căutarea unei soluţii în conflictul din Siria , care nu poate să fie făcută decât conform Rezoluţiei 2254 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. ( Zaman France, Reuters)

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.