luni, februarie 16, 2026

Turcia: Erdogan vrea ca armata și agenția de spionaj să treacă sub controlul președinției

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan vrea ca forțele armate și agenția națională de informații MIT să treacă sub controlul președinției, a indicat joi un oficial turc, citat de Reuters.

Această schimbare va necesita o modificare constituțională și opoziția trebuie să fie de acord, a spus Erdogan, citat de posturile de televiziune.

Declarațiile survin după o întrunire a Consiliului Militar Suprem (YAS) al Turciei, care urma să convină o revizuire majoră a forțelor armate ca urmare a tentativei de puci eșuate din 15-16 iulie.

Autoritățile turce urmează să anunțe în cursul zilei detalii referitoare la schimbări.

AGERPRES

Turcia, la egalitate cu Belarus și Uzbekistan în clasamentul percepției corupției

Turcia a înregistrat un declin semnificativ în clasamentul privind percepția corupției în 2025, fiind plasată pe locul 124 din 182 de țări...