luni, mai 6, 2024

Presa turcă: „Barbari ucigași de copii”

Noul bilanț al atentatului comis marți seară la aeroportul internațional Atatürk din Istanbul, în care trei atacatori sinucigași au deschis focul după care s-au aruncat în aer, este de  41 de morți și 239 de răniți, a anunțat miercuri Biroul guvernatorul metropolei turce.

Potrivit oficialului turc, 13 victime sunt cetățeni străini cinci saudiți, doi irakieni, un ucrainean, un iranian, un uzbec, un tunisian, un iordanian și un chinez. Atacul a vizat zona de sosiri a terminalului destinat curselor internaționale și, cu toate că nu a fost revendicat, a fost atribuit teroriștilor din gruparea ISIS.

Atacurile au început la ora 21:22 locală (18:22 GMT), a declarat premierul turc Binali Yildirim, adăugând că atacatorii au sosit la aeroport cu un taxi.

Ministrul justiției, Bekir Bozdag, a confirmat că cel puțin unul dintre atacatori a avut o pușcă de asalt, care a fost folosită în atac, într-o acțiune bine coordonată.

Atacurile au fost bine planificate
A existat un schimb de focuri între atacatori și poliție în apropierea unui punct de control la terminalul de sosiri internaționale. Unul dintre atacatori a detonat apoi încărcătura explozivă pe care o avea asupra sa în interiorul terminalului lângă intrarea în clădire, în timp ce un altul s-a aruncat în aer în afara terminalului și cel de-al treilea într-o parcare, au declarat oficiali turci.

Aeroportul Atatürk din Istanbul este unul dintre cele mai tranzitate din lume, cu 60 de milioane de pasageri pe an.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.