Războiul din Iran plasează Turcia într-o poziție ciudată, generând mai multe provocări. De la începutul confruntării militare dintre Statele Unite și Israel împotriva Iranului, Turcia a adoptat o neutralitate precaută, menită să evite escaladarea tensiunilor cu oricare dintre părțile conflictului.
Totuși, întrebarea este cât de sustenabilă este poziția Ankarei, având în vedere peisajul conflictual care se schimbă rapid, cum ar fi un nou val de refugiați, creșterea costului războiului, perturbarea fluxurilor de energie, creșterea conflictelor etnonalistice și intenția aparentă a Iranului de a-și extinde portofoliul de ținte.
Excluderea Turciei din portofoliul de ținte al Iranului a oferit inițial o oarecare siguranță. Totuși, situația s-a schimbat când apărările aeriene NATO au interceptat o rachetă balistică iraniană îndreptată spre spațiul aerian turc, în ciuda negării din partea Iranului.
Incidentul subliniază riscurile care evoluează rapid și fragilitatea mediului de securitate al Turciei, sugerând că neutralitatea percepută s-ar putea să nu mai izoleze Ankara de efectele colaterale ale conflictului. Ankara trebuie să-și recalibreze strategia pe baza a trei scenarii potențiale: supraviețuirea regimului, tranziția rapidă a regimului și un război civil prelungit cu haos, fiecare prezentând diferite grade de obstacole și decizii politice dificile.
Scenariul preferat de Ankara: supraviețuirea regimului
Din 2020, Turcia s-a deplasat treptat de la a fi o putere revizionistă la o putere a status quo-ului. Un deceniu tumultuos în anii 2010 a epuizat economia turcă. Valurile de refugiați din Siria și Afganistan au generat un disconfort tot mai mare față de guvernul turc. Războaiele constante și rivalitățile regionale nu au adus o victorie definitivă pentru Ankara. Noi războaie, unul la nord (Ucraina) și altul la sud (Gaza), au pus o presiune suplimentară asupra guvernului turc.
Această povară tot mai mare asupra politicii externe a Turciei a determinat Ankara să prioritizeze continuarea ordinii și stabilității regionale. De aceea, Turcia dorește să vadă lucrurile rămânând cum au fost.
Primul scenariu este supraviețuirea regimului, pe care Ankara pare să o prioritizeze datorită unei relații de decenii, dar frecvent volatile, cu Iranul. În lumina atacurilor Iranului asupra statelor din Golf și a instabilității rezultate, Ankara ar putea să se poziționeze ca mediator între Iran și alți actori regionali. În acest scenariu, Ankara ar putea evalua, de asemenea, influența Iranului ca fiind diminuată.
Cu toate acestea, aparatul regimului, inclusiv IRGC și alți hardlineri, ar continua probabil să urmărească obiective regionale care concurează direct cu interesele Turciei. În special după un eventual eșec al SUA și Israelului de a schimba regimul în Iran, guvernul iranian ar putea acționa mai agresiv în politica externă pentru a-și repara postura de descurajare. Aceasta ar însemna o fază periculoasă pentru Ankara în locuri precum Irak, Liban și Caucazul de Sud: zone în care interesele turcești concurează cu cele ale Iranului.
În plus, un regim care supraviețuiește războiului actual ar fi mai determinat să obțină arme nucleare. SUA și Israelul ar putea lăsa în urmă un Iran cu arme nucleare, ceea ce ar complica și mai mult politicile regionale ale Turciei și ar putea declanșa apetitul pentru arme nucleare și în Ankara, precum și în alte capitale regionale.
Scenariul preferat de SUA: prăbușirea regimului și tranziția rapidă
Al doilea și preferatul scenariu pentru Statele Unite și Israel implică o prăbușire timpurie a regimului și o tranziție rapidă, în care o figură de opoziție unificatoare ar putea supraveghea procesul. Deși cel mai puțin probabil scenariu în ochii decidenților de la Ankara, prăbușirea și tranziția rapidă ar putea fi, de asemenea, binevenite. Deși ar exista schimbări în conducerea Iranului, interesele economice, de securitate și politice comune ar oferi contextul necesar pentru o revenire la angajamente pragmatice. Turcia ar putea stabili o relație cu noul guvern, care probabil ar căuta sprijinul Ankarei pentru stabilitatea Iranului.
Totuși, există trei avertismente critice în acest scenariu. Primul este că, indiferent cât de rapidă ar fi tranziția către un nou regim, incertitudinea politică ar putea duce la instabilitate și la un influx de refugiați care ar vedea Turcia ca principală țintă sau rută de tranzit spre Europa. Aspirațiile etnonalistice ale mai multor grupuri etnice, inclusiv separatiștii kurzi și baluci, ar putea profita de oportunitate mobilizându-și constituenții și intensificând conflictul armat împotriva noului regim.
De asemenea, o tranziție a regimului va însemna o schimbare a echilibrului de putere în regiune. Un nou Iran ar putea fi mai pro-american și pro-israelian. Apariția unei astfel de poziții ar transforma fundamental relația Turciei cu SUA și Israel. Un Iran mai pro-american ar putea reduce influența diplomatică, politică și militară a Turciei în Washington. În plus, în rivalitatea sa cu Israel, Turcia s-ar putea confrunta cu apariția unei alianțe israeliano-iraniene.
Cel mai rău scenariu: un război civil prelungit și haos
Acest scenariu include un război civil prelungit și haos, care poate implica atât trupele americane pe teren, cât și un campionat susținut de SUA și Israel prin proxy-uri, incluzând grupuri etnonalistice kurde și baluci. În cel mai rău caz, războiul civil prelungit și haosul vor afecta peisajul regional mai larg, ducând la instabilitate socială, economică și politică și distrugere, creând potențial un vid care atrage actori externi în conflict. Un astfel de haos ar duce la strămutarea forțată a sute de mii, dacă nu a milioane, de refugiați și persoane intern strămutate (IDP-uri).
În 2025, volumul anual de comerț al Turciei cu Iranul a fost de 5,5 miliarde de dolari, din care 3 miliarde provin din exporturi ale Turciei, iar aproximativ 2,5 miliarde din importuri din Iran, majoritatea fiind gaze naturale. Serviciile de Cercetare ale Parlamentului Turciei au raportat că „aproximativ 20% din importurile de țiței ale Turciei provin din țările din Golf și tranzitează prin Strâmtoarea Hormuz.” În mod similar, conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan ar putea fi vizată de Iran, reprezentând o altă vulnerabilitate pentru securitatea energetică a Turciei.
În cazul unui război civil prelungit în Iran, inclusiv o perturbare de lungă durată a Strâmtorii Hormuz, Turcia va fi una dintre țările cele mai afectate. Dependența economică a Turciei de Iran ar putea afecta negativ economia turcă, cu semne inițiale deja evidente.
