vineri, noiembrie 22, 2024

Alegeri locale din Turcia. Opoziția a făcut istorie după aproape 50 de ani, câștigând în mările orașe

Alegerile locale din Turcia, s-au încheiat, duminică, pe 31 martie, cu un rezultat surprinzător.

Principalul partid de opoziție Partidul Popular Republican (CHP) pare să se ridice ca partid de conducere, înaintea Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), aflat la guvernare.

Începând cu 1 aprilie dimineața, CHP a strâns mai mult de 37% din voturi conform agenției de stat, Anadolu, cu peste 99% din urne numărate. Urmând ca partidul lui Erdogan, AKP, să primească aproximativ 35% din voturile din Turcia.

 În consecință, CHP pare că a  câștigat în 35 de municipalități provinciale din 81, în timp ce AKP rămâne la 24.

Ultima dată când CHP a fost primul partid la nivel național a fost la alegerile generale din 1977, cu 33,30 la sută din voturi.

Omul care l-a învins pe Erdoğan de trei ori la rând

Principalul membru al Partidului Popular Republican (CHP) din opoziție, Ekrem İmamoğlu, va fi primar al Istanbulului pentru un alt mandat, câștigând în fața rivalului său, candidatul Partidului Justiției și Dezvoltarii (AKP), Murat Kurum. 

Potrivit rezultatelor neoficiale, cu peste 90% din buletine de vot numărate, İmamoğlu a strâns peste 50,8% din voturi la Istanbul, în timp ce Kurum a câștigat 40,2%. 

„Avem 96 la sută din rezultate și suntem în avans cu peste un milion de voturi. Locuitorii Istanbulului ne-au încredințat responsabilitatea pentru viitorul mandat”,declară İmamoğlu.

İmamoğlu a încheiat anii de guvernare AKP la Istanbul, câștigând o reluare a alegerilor din 2019. 

În 1994, Erdogan a fost ales primar al Istanbulului, iar mandatul lui a durat până în 1998, când a fost îndepărtat de o instanță pentru un discurs care i-a adus o pedeapsă de 10 luni de închisoare.

Douăzeci și cinci de ani mai târziu, în 2019, İmamoğlu a ieșit pe primul loc pe 31 martie, cu o marjă mică. Partidul lui Erdogan, AKP a obiectat, pretinzând nereguli și acuzând opoziția de „furt”. Alegerile au fost anulate și repetate pe 23 iunie 2019, iar İmamoğlu a câștigat, din nou, împotriva fostului premier Binali Yıldırım, din AKP.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.