luni, septembrie 16, 2024

Atenție turiști! Turcia a crescut amenzile pentru cei care nu plătesc taxa pentru autostrăzi la timp


Turcia a crescut amenizile pentru cei care nu plătesc taxa de drum la timp și a schimbat perioada de plată, conform T24.com.tr

Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, termenul de 15 zile acordat pentru traversările fără plată în trecerile Direcției Generale de Autostrăzi (KGM) a fost modificat.

În noul regulament, dacă plata se face în termen de 15 zile, se va plăti doar taxa inițială.

Cei care plătesc după 30 de zile vor plăti de două ori mai mult, cei care trec 45 de zile o să plătească de patru ori mai mult. 

Sigiliul prezidențial al Turciei pe vilele din Belgia a unui traficant de droguri turc

Orhan Ünğan Ünğan, cunoscut sub numele de „Fantoma” din cauza utilizării multiplelor identități false, a fost legat de operațiuni internaționale de trafic de droguri din întreaga Europă.

Cazul care a cutremur Turcia! Proteste în Istanbul și alte orașe după moartea fetei de 8 ani 

Narin a fost dispărută 19 zile, după ce a ieșit de la cursurile de Coran, iar cadavrul ei a fost descoperit pe 8 septembrie de către grupurile de căutare într-o albie din apropiere. 

Faimosul trăgător turc premiat cu 300 de monede de aur pentru medalia de argint de J.O 2024

Poziția unică a lui Dikeç a devenit virală online, declanșând o serie de meme care au fost imitate de sportivi precum Nicolas Jackson, de la Chelsea FC.

George Clooney susține cazul lui Osman Kavala, închis în ciuda deciziei CEDO

Fundația, co-fondată de actorul american George Clooney și soția sa avocată pentru drepturile omului, Amal, se numără printre o serie de organizații pentru drepturile omului cărora li s-a acordat statutul de intervenient terță parte într-un nou caz privind omul de afaceri încarcerat Osman.

Corpul neînsuflețit a activatei turco-americane împușcată în Cisiordania a ajuns în Turcia

Ayşenur Ezgi Eygi, în vârstă de 26 de ani, a fost împușcată în timpul unui protest în orașul ocupat Beita, din Cisiordania.