În jurul orei 2:30 dimineața, m-am trezit cu bubuituri puternice de la ușa camerei mele de hotel din Indonezia, unde am mers la o tabără de baschet pentru școlari în 2017. „Trebuie să părăsim țara imediat”, mi-a spus managerul meu.
Se pare că agenții de informații turci erau în drum să mă prindă și să mă trimită înapoi în Turcia. Trei ore mai târziu, eram pe un zbor de urgență către Singapore și apoi spre România. Turcia și-a pierdut șansa de a mă aresta, dar mi-a anulat pașaportul și m-a obligat să rămân blocat în România.
Dar am avut noroc, spre deosebire de Orhan Inandi, un educator turc din Kârgâzstan, care a fost răpit de agenții turci luna trecută și se crede că este ținut în Ambasada Turciei din capitala țării. În ciuda pledoariilor internaționale, soarta lui Inandi este încă un mister.
Turcia pe urmele cetățenilor turci
Această detenție în stil Jamal Khashoggi face parte din campania globală a Turciei de localizare, răpire și readucere a disidenților turci.
Fostului consilier pentru securitate națională Michael Flynn i s-au oferit milioane de oameni pentru a ajuta la îndepărtarea forțată a clericului turc Fethullah Gulen în 2016. Gulen locuiește în Pennsylvania rurală, iar guvernul turc îl învinovățește de toate necazurile Turciei.
Luna trecută, Turcia a declarat că agenții ei de informații l-au capturat pe nepotul lui Gulen, un profesor de școală din Kenya și l-au adus înapoi în Turcia.
Guvernul turc a solicitat extrădarea lui Gulen din Statele Unite de mai mulți ani dar Washingtonul susține că Turcia nu a prezentat nicio dovadă a faptelor greșite făcute de către Gulen.
„Situația este similară pentru mai mult de 100 de cetățeni turci”
Inspirat de învățăturile lui Gulen, profesorul Inandi a plecat în Kârgâzstan după prăbușirea Uniunii Sovietice pentru a începe cele cunoscute ca fiind mai de succes școli ,bazate pe știință, din țară.
Nu este de mirare că zeci de mii de oameni din Kârgâzstan, inclusiv parlamentari și oficiali, s-au mobilizat pentru a găsi și elibera educatorul răpit.
Situația lui Inandi este similară cu cea a mai mult de 100 de cetățeni turci care au fost răpiți și aduși înapoi în Turcia, unde se confruntă cu arestări și posibile torturi. Potrivit Freedom House, Turcia a făcut predări ilegale din mai mulți țări în ultimii șase ani decât orice altă țară din lume.
De la încercarea de lovitură de stat eșuată din 2016, misiunile diplomatice ale Turciei din întreaga lume s-au concentrat în mare măsură pe spionarea cetățenilor săi, păstrarea controlului asupra activităților lor și organizarea răpirii disidenților. Eșecul comunității internaționale de a afișa un răspuns unificat la aceste predări a dat un impuls guvernului turc să continue cu aceste activități ilegale.
Este uimitor faptul că Turcia, care fusese în fruntea protestelor internaționale atunci când Khashoggi a fost ucis în consulatul saudit din Istanbul, se angajează ea însăși în activități infracționale similare în multe țări din lume, inclusiv în Statele Unite.
Odată ce a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai SUA, Turcia a continuat să se îndepărteze de occident în ultimul deceniu și s-a apropiat din ce în ce mai mult de Rusia. Nu a fost o surpriză faptul că președintele Biden a decis să-l cheme pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, la trei luni după ce a devenit președinte, o ilustrare clară a nemulțumirii pe care Washington a avut-o față de Turcia.
„Am simțit brațul lung a lui Erdogan…”
Preponderent, aceste relații se datorează represiunii masive exercitate de Erdogan împotriva opoziției de a identifica Turcia cu propria sa imagine. Peste un sfert de milion de persoane au fost condamnate pentru acuzații de terorism începând cu 2016, grație unei vagi legi turcești folosite pentru a pedepsi opoziția, în încercarea lui Erdogan de a-și consolida puterea.
Represiunea este atât de implacabilă încât nu recunoaște granițe, iar disidenții turci din străinătate, inclusiv eu, am simțit brațul lung al lui Erdogan.
Când Belarus a forțat un avion cu destinație lituaniană să își schimbe cursul luna trecută și a răpit un jurnalist, Uniunea Europeană a afișat un front unit și a impus sancțiuni, o măsură semnificativă pentru a sublinia liniile roșii atunci când vine vorba de activități criminale internaționale. Acest tip de reacție internațională tangibilă a lipsit în abordarea problemei Turciei și campaniei sale globale de predări.
Mii de disidenți turci au fugit de regimul opresiv al lui Erdogan în ultimii cinci ani și fiecare dintre ei trăiește cu teamă că ar putea fi următorii răpiți. Nu numai că creează un mediu înfricoșător pentru turcii care au găsit un refugiu sigur în țări străine, dar subminează și suveranitatea acestor țări.
Este timpul ca Statele Unite să preia conducerea și să susțină sprijinul internațional împotriva acestor predări, indiferent cine o face. Ignorarea acțiunilor ilegale ale Turciei în alte țări nu face decât să îi încurajeze pe alți dictatori să urmeze exemplul.
Editorial scris de Enes Kanter în Washington Post.Tradus de redacția Zaman România.
