sâmbătă, mai 11, 2024

O turcoaică a pictat-o pe Angela Merkel în semn de mulțumire. Răspunsul lui Merkel

O profesoară de desen fugită din Turcia a desenat-o pe Angela Merkel în semn de mulțumire pentru ajutorul oferit refugiaților, conform Bold Media.

Cu ocazia zilei de 8 martie, Körkü i-a oferit lui Merkel o scrisoare, alături de un portret cu o umbrelă  reprezentând  steagul Germaniei, iar în  fundal este un zid pe care este scris “ Democrație, drepturile omului, egalitate, dreptate socială”

Un asistent al șefei guvernului de la Berlin i-a trimis un mesaj de mulțumire în numele lui Merkel.

“Mulțumesc!Felicitări pentru respect și pentru loialitate” a transmis cancelarul.

Ümmü Körkü este o  profesoară  în vârstă de 20 de ani din Ankara refugiată în Frankfurt, după ce autoritățile turce au emis un mandat de arestare pe numele ei pentru  pentru presupuse legături cu Mișcarea Gulen, iar ușa casei sale a fost marcată cu litera F.  

Cât timp a stat în Frankfurt, aceasta a participat la două concursuri de artă la care a câștigat locul întâi.  Povestea familiei lui Körkü a fost publicată și într-un ziar local.

Turcia. Cel mai mare număr de deținuți din Europa

Turcia a depășit toate țările europene atât în ​​ceea ce privește populația totală a închisorii, cât și numărul de deținuți pe cap de locuitor începând cu 2022, semnalând o tendință semnificativă de creștere a ratelor de încarcerare în ultimul deceniu.

Respectuos sau rasist? „Diplomația döner” a lui Steinmeier stârnește dezbateri în Germania

Președintele a adus cu el diverși invitați, printre care actorul Adnan Maral, managerul de afaceri de renume Mustafa Tonguç și bucătarul de döner, Arif Keleș cu cele 60 de kg de kebab congelat.

Totul despre Hâdârlez, celebrarea verii. Tradiții și ritualuri din Turcia și Dobrogea

Legenda care încojoară ziua de 6 mai este aceeași, însă comunitatea musulmană din Dobrogea și cei din Turcia au tradiții diferite prin care marchează această sărbătoare.

Vești bune! Taxiurile din Istanbul vor avea camere de supraveghere interne și externe

Decizia va acoperi inițial aproximativ 15.000 de taxiuri din cele peste 17.000 din oraș. Un centru de monitorizare înființat în principalul terminal de autobuz al orașului va permite autorităților să monitorizeze taxiurile, precum și vehiculele de transport în masă.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.