duminică, mai 19, 2024

Turcia:Student ajuns după gratii pentru o postare pe Twitter

Un student se află de peste cinci luni după gratii sub acuzația de terorism pentru o postare făcută pe contul său de Twitter, prin care susținut protestele din Kobane, conform Stockholm Center for Freedome.

Lui Cihan Erdal, în vârstă de 32 de ani, doctorand la Universitatea Carleton din Canada, i s-a refuzat eliberarea de către un tribunal turc, vineri, urmând să rămână în arest preventiv cel puțin până pe  26 aprilie, când este programată următoarea sa audiere.

Avocatul lui Erdal susținuse anterior că clientul ei nu a putut să lucreze la studiile sale doctorale în perioada în care a stat în închisoare și că ar trebui eliberat imediat.

Erdal a fost arestat la 25 septembrie 2020 în legătură cu protestele de la Kobane, care au avut loc în sud-estul Turciei în 2014 și care s-au soldat cu 37 de vieți secerate.  El a fost acuzat de incitare la terorism și violență, iar procurorul a cerut o condamnare pe viață pentru 38 de oameni. Acuzațiile s-au bazat pe două tweet-uri nespecificate postate de Erdal.

Într-o scrisoare, Erdal a spus că nu a participat niciodată la proteste și că nu a chemat pe nimeni la violență. Acesta a susținut că a fost arestat în mod arbitrar și ilegal pentru un incident în care nu avea nicio responsabilitate.

În 2014,  Erdal a fost membru al tinerilor în comitetul executiv central al Partidului Democrat al Popoarelor (HDP). El a rămas în acest rol timp de un an, lucrând ca reprezentant al tinerilor, al mișcării LGBTQ și al mișcării ecologice înainte de a demisiona în 2015 pentru a se concentra asupra cadrelor universitare.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei.