O familie de musulmani care trăiește în București și a vrut să se roage în cimitirul mahomedan a fost informată că trebuie să primească acordul Ambasadei Turciei din București pentru a putea intra în cimitir.
S.G, cu dublă cetățenie turcă și română, a povestit pentru reporterii Zaman România că duminică dimineață a fost împreună cu familia sa pentru a se ruga la cimitirul musulman din București, situat pe bulevardul Ghencea.
“În jurul orei 11 am ajuns la ușa cimitirului, am văzut că este închis. Am văzut anunțul cu programul de vizitare și, de la poartă, am făcut o rugăciune și le-am explicat copiilor despre cimitir. Când ne pregăteam să plecăm, a ieșit un domn căruia i-am exprimat intenția noastră, iar el mi-a cerut buletinul” a explicat S.G.
Acord de la Ambasadă pentru a intra în cimitir
Angajatul cimitirului, Mehmet Oner, le-a adus la cunoștință că este nevoie să facă poză la un buletin pe care să o trimită la Ambasadei Turciei din București, de unde familia poate primi acordul de a intra în cimitir.
“Am fost șocat. Pentru o simplă rugăciune de ce să iau acordul de la ambasadă? Am plecat indignat”, a povestit cetățeanul.
Ambasada Turciei din București nu au comentat situația până la data publicării acestui articol.
De asemenea, amintim că de la începutul lunii noiembrie programul de acces în cimitir a fost limitat.
Alte cazuri similare ale Ambasadei Turciei din București
Mai mult, pe 28 octombrie, doi jurnaliști turci au fost dați afară de oficialii Ambasadei de la ceremonia de înmormântare a istoricului Mustafa Ali Mehmed.
Cimitirul musulman din București a fost înființat în 1932 și este dedicat martirilor soldați turci din Primul Război Mondial, dar și musulmanilor de pe teritoriul României, indiferent de etnie sau rasă.