joi, mai 2, 2024

Chișinău: Fostul director al securității riscă 6 ani de închisoare în cazul profesorilor turci expulzați

Fostul șef al serviciului de informații (SIS), Vasile Botnari este dat în judecată cu soliticare de șase ani de închisoare, în urma expulzării celor șapte profesori turci, a raportat Balkan Insight.

Procurorul general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglu l-a acuzat pe fostul șef de abuz în serviciu în cazul expulzării profesorilor turci.

„Întreaga operațiune a fost aranjată, coordonată și dirijată direct de acuzat, care la acel moment deținea funcția de director al SIS”, a declarat Stoianoglu.

Procurorul general, care provine din minoritatea etnică de găgăuzi, s-a adresat profesorilor expulzați și familiilor lor în limba turcă.

 „Îmi pare rău că Moldova nu a putut apăra drepturile fundamentale ale profesorilor turci și sper că va fi o lecție pentru toți”, a transmis procurorul șef.


Ce solicită procurorii?

Mai mult, procuratura municipiului Chişinău a finalizat urmărirea penală și a expediat dosarul de învinuire a acestuia în judecată.

 În cazul, în care fostul director va fi găsit vinovat, acesta riscă până la șase ani de închisoare și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de până la 10 ani, a raportat agenția de stat, Moldopres. 

De asemenea, procuratura a mai solicitat încasarea de la fostul conducător SIS a prejudiciilor dictate de CtEDO în cazul a cinci din cei şapte profesori îndepărtaţi de pe teritoriul R. Moldova.

Botnari, ex-directorul SIS pentru ca a colaborat cu ancheta, va fi cercetat în stare de libertate.

Republica Moldova condamnată de CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, CEDO, a decis pe 11 iunie 2019 că Moldova a încălcat drepturile cetățenilor turci și a ordonat statului să plătească 25.000 fiecăruia în compensație.

Cei șapte angajați ai liceului ”Orizont” au fost reținuți de SIS, la 6 septembrie 2018, urcați forțat într-un microbuz și două mașini și duși într-o direcție necunoscută. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că șapte cetățeni străini, ”suspectați de legături cu o grupare islamistă, au fost declaraţi indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova”, a subliniat RFI.


Botnari a fost șeful SIS în perioada 3 mai 2018 și 8 iunie 2019. A fost fost ministru al Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în guvernul condus de Partidul Democrat care a fost eliminat în 2019, conform Balkan Insight.


„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.