Cel puțin 80 din 100 de cetățeni turci consideră că drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor sunt încălcate în Turcia, potrivit unui sondaj realizat de Amnesty Turcia, citat de Gazete Duvar.
Conform sondajului intitulat „Cercetarea percepției drepturilor omului”, 82, 1% din cetățenii turci cred că drepturile și libertățile fundamentale ale omului sunt încălcate în Turcia, din care 58% dintre persoanele consideră că drepturile sunt încălcări „uneori”, în timp ce 42% au declarat că aceste încălcări au loc „deseori”.
Sondajul, care a fost realizat cu 2.651 de persoane din cele 28 de provincii din Turcia, în perioada 3 octombrie – 3 noiembrie, într-o colaborare a Amnesty International cu Centrul de Cercetării strategice și sociale MetroPoll.
De asemenea, 62,6 % din persoanele intervievata au afirmat că drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor sunt „restricționate” în Turcia.
“Femeile, ca și bărbații, au dreptul să lucreze?”
Când s-au confruntat cu afirmația „Femeile, ca și bărbații, au dreptul să lucreze”, aproximativ 43% au declarat că „sunt foarte de acord” cu această expresie, în timp ce 39,5% au spus că „sunt de acord”. Pe de altă parte, 4,4% au declarat că „nu sunt de acord” cu această afirmație.