duminică, noiembrie 30, 2025

Avocații confirmă cazurile de tortură severă din orașul Halfeti (în sud-estul Turciei)

Centrul pentru Drepturile Omului al Asociației Baroului din Gaziantep a confirmat acuzațiile de tortură raportate săptămâna trecută în orașul Halfeti, din sud-estul Turciei. Maltratările la care s-a dedat poliția au fost mai grave decât s-a crezut, conform ipa.news.

Potrivit raportului publicat de asociația care a investigat incidentul la fața locului și a evocat elemente legate de presupusele victime ale torturii, se constată că deținuții, inclusiv femeile, au fost bătuți, insultați, chinuiți cu șocuri electrice aplicate și forțați să semneze mărturii false.

Detențiile din orașele Bozova și Halfeti, din provincia sud-estică Șanliurfa au avut loc după ce un ofițer de poliție a fost ucis într-o operațiune de combatere a terorismului, care a vizat militanții din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din Halfeti, în 18 mai.

În urma operațiunii, poliția de la Unitatea de Combatere a Terorismului i-a acuzat pe unii locuitori din apropiere că au sprijinit militanții PKK și au reținut cel puțin 54 de persoane.

PKK, care este considerată organizație teroristă de către oficialii de la Ankara, a condus o insurgență de aproape 35 de ani în partea sud-estică predominant kurdă a Turciei, pentru auto-guvernare.


Gala Lumina aduce împreună peste 300 de povești de succes

Peste 300 de elevi, absolvenți și profesori au fost premiați luni seară la Opera Națională București, în cadrul celei de-a patra ediții...

Prima vizită a lui Papa Leon al XIV-lea în străinătate a fost în Turcia. Iată tot ce trebuie să știi

Suveranul Pontif a sosit în Turcia în weekendul acesta, în prima sa călătorie apostolică în străinătate, marcând 1.700 de ani de la...