luni, mai 6, 2024

Doi cunoscuţi actori turci au primit o interdicţie de călătorie pentru că l-ar fi insultat pe Erdogan

Un tribunal din Istanbul a impus o interdicţie de călătorie în cazul a doi cunoscuţi actori turci – Metin Akpinar şi Mujdat Gezen – pentru că l-ar fi insultat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan într-un talk-show şi ar fi făcut apel la o lovitură de stat, a indicat luni agenţia de presă Demiroren, citată de DPA.

Instanţa a ordonat ca Akpinar (77 de ani) şi Gezen (75 de ani) să se prezinte săptămânal la poliţie, potrivit Demiroren şi Anadolu.

Conform relatărilor apărute duminică, procurori din Istanbul au demarat o anchetă în cazul celor doi actori şi ei au fost audiaţi luni dimineaţa. Amândoi sunt acuzaţi că l-ar fi insultat pe Erdogan. Separat, Akpinar este acuzat de ”incitare la rebeliune armată”, a precizat Demiroren. Cei doi actori au respins toate acuzaţiile.

metin akpinar ile ilgili görsel sonucuAkpinar şi Gezen au apărut într-un talk-show la canalul Halk TV vineri.

Potrivit media turceşti, citate de AFP, Akpinar a declarat la Halk TV (de opoziţie) că democraţia este ”singura opţiune pentru a salva Turcia de polarizare şi dezordine”. ”Dacă nu reuşim aceasta, şi cum a fost cazul tuturor formelor de fascism, liderul ar putea fi spânzurat de picioare sau otrăvit într-o celulă sau să aibă aceeaşi soartă ca alţi lideri din trecut”, a spus Akpinar, conform sursei.

El a afirmat, potrivit media, că toţi conducătorii turci care ”s-au orientat către Rusia au fost înlăturaţi în cursul unor lovituri de stat, cu excepţia fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Gezen, care a participat şi el la emisiune, a fost de asemenea interogat de către autorităţi, au precizat media.

AFP notează că Turcia a fost marcată de trei lovituri de stat militare urmate de represiuni dure (1960, 1971 şi 1980).

În 1997, primul şef de guvern islamist turc Neckmettin Erbakan, mentorul lui Erdogan, a fost forţat de către Statul-Major să-şi dea demisia. Erdogan a fost şi el ţinta unei tentative de puci în iulie 2016.

Ancheta în cazul actorilor a fost lansată după ce Erdogan i-a criticat duminică într-un discurs pe cei doi, fără să le dea numele: ”Sunt nişte falşi artişti. Vor plăti pentru aceasta”, precizează AFP si DPA.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.