sâmbătă, mai 4, 2024

Un pas în direcţia interzicerii unor produse din plastic

Statele membre UE şi-au dat acordul miercuri pentru proiectul de directivă europeană care vizează interzicerea anumitor produse din plastic de unică folosinţă, nouă etapă spre o adoptare rapidă a legislaţiei în domeniu, relatează AFP.

Cei 28, prin vocea ambasadorilor lor la UE, s-au pus de acord asupra poziţiei lor comune faţă de propunerea Comisiei, a anunţat Consiliul UE într-un comunicat.

Acest lucru va permite deschiderea negocierilor cu celălalt legislator al UE, Parlamentul European, care şi-a exprimat deja susţinerea pentru directivă printr-un vot de pe 24 octombrie.

Prima discuţie între legislatori va avea loc la 6 noiembrie, în contextul în care UE speră să poată ajunge la un acord privind o nouă legislaţie înainte de sfârşitul anului.

Consiliul UE susţine interzicerea plasticelor de unică folosinţă pentru care există alternative durabile.

El se vrea, de altfel, „mai ambiţios” decât Comisia în ceea ce priveşte responsabilitatea producătorilor de astfel de obiecte din plastic în curăţarea deşeurilor. Comisia a propus ca costul curăţării deşeurilor să fie preluat de producătorii implicaţi, iar Consiliul doreşte ca această obligaţie să fie extinsă la companiile care importă sau vând astfel de produse sau ambalaje de unică folosinţă.

ONG-ul Rethink Plastics şi-a exprimat, pe de altă parte, decepţia în raport cu schimbările sugerate de statele membre care propun „acorduri voluntare” cu companiile pentru acoperirea costului colectării deşeurilor, mai degrabă decât programe care să prevadă constrângeri în acest sens.

foto 2 plastic-pollution-riverConsiliul UE pledează, de asemenea, pentru obiective naţionale de reducere a consumului de produse plastice de unică folosinţă pentru care nu există alternativă de fabricaţie.

În scopul ameliorării aplicării viitoarei directive, cei 28 vor şi o etichetare specifică pentru produsele plastice care sunt prost reciclate „pentru a le permite consumatorilor să facă alegeri mai bune”.

UE speră să ajungă la un acord de principiu până la sfârşitul anului şi să termine parcursul legislativ al textului până în primăvara lui 2019, pentru o intrare în vigoare în 2021.

Proiectul de directivă avansat de Comisia Europeană vizează în primul rând lupta împotriva poluării cu plastic care sufocă mările şi oceanele. Executivul european a propus interzicerea a zece categorii de produse din plastic de unică folosinţă, precum beţişoarele de urechi, beţele pentru baloane sau tacâmurile din plastic, care reprezintă 70% din toate deşeurile marine.

 


 

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.