Universitatea din Bucureşti este integrată într-o puternică comunitate internaţională, având peste 300 de acorduri de colaborare bilaterală cu universităţi din 52 de ţări, (prorectorul instituţiei de învăţământ superior, Liviu Papadima).
„Cifra studenţilor UB care pleacă la mobilităţi în afară este fluctuantă, aproximativ 300 de studenţi Erasmus (n.r. anual). Avem periodic şedinţe de feedback, chestionare pentru studenţii care se întorc după un semestru petrecut în alte universităţi. Ceea ce aflăm de la ei este faptul că nu avem decât în cazuri foarte rare studenţi care să nu fi făcut faţă acolo unde s-au dus din cauză că au avut o pregătire prea slabă aici în România. Partea şocantă ţine nu atât de nivelul cunoştinţelor, ci de lucruri care ţin de o altă cultură organizaţională. Relaţia profesor-student, facilităţile pentru studenţi, interacţiunea dintre studenţi, acesta este beneficiul cel mai important”, a spus prorectorul.
Evenimentul a adus în prim-plan experienţa de studiu internaţional şi schimbul intercultural de care studenţii beneficiază prin intermediul diferitelor programe de mobilitate în spaţiul european.
Totodată, dezbaterea şi-a propus să evalueze impactul pe care programele de mobilitate internaţională îl au asupra studenţilor, modul în care acestea influenţează schimbările în carierele lor, dar şi gradul în care opţiunile şi perspectivele lor se diversifică în urma acestor schimburi interculturale.
La eveniment au luat parte rectorul UB Mircea Dumitru, prorectorul Liviu Papadima, precum şi preşedintele Erasmus Student Network UniBuc Bogdan Stoica.
La dezbatere au participat studenţi ai Universităţii din Bucureşti care au beneficiat de bursă Erasmus+, alături de studenţii străini care au optat pentru Universitatea din Bucureşti ca destinaţie a experienţei lor de studiu internaţional.