Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris pentru agenţia Reuters; anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie.
Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai şefului Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.
Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China. Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.
Paşapoartele speciale de care pot beneficia funcţionarii Interpol pentru deplasări de urgenţă nu le asigură niciun drept sa imunitate în ţările de origine, menţionează Reuters.
Potrivit aceleiaşi agenţii, preşedintele Interpol figurează ca ministru adjunct pe site-ul de internet al ministerului chinez pentru securitatea publică, dar din aprilie nu mai este şi membru al comitetului Partidului Comunist Chinez din minister. Preşedinţii Interpol sunt detaşaţi din ţările lor, iar pe durata mandatului îşi păstrează şi funcţiile avute anterior
Meng a fost numit la conducerea Interpol succedându-i Mireille Ballestrazzi doamnei care era de origine franceză. Desemnarea lui a fost adeseori criticată de organizații pentru apărarea drepturilor omului, întrucât. China a dus o campanie intensă de repatriere a escrocilor și a autorilor de fraude presupuse, adeseori servind interese politice. China utilizat Interpolul multă vreme pentru a ”aresta disidenți și refugiați din exterior” a sesizat Amnesty International. (conform L”Express)
Potrivit cotidianului South China Morning Post Hongwei Meng a fost ”preluat de autoritățile chineze imediat ce ajuns în China pentru a fi interogat. Nu se știe unde este ( cu exactitate) ”precizează aceeași sursă. Autoritățile franceze s-au sesizat în legătură cu dispariția șefului Interpol după ce și soția acestuia s-a plâns că ar fi primit amenințări.
Comentariile celui care îi ține locul, secretarul general Jürgen Stock (de origine germană) au precizat că situația ține de competența autorităților din Franța și China. Ultimul zbor efectuat de șeful Interpol era de la Stockholm spre Pekin.