duminică, mai 5, 2024

PE a anulat acordarea a 70 milioane de euro către Turcia din cauza lipsei de progrese în respectarea valorilor UE

Parlamentul European a anulat marţi, cu o largă majoritate, acordarea a 70 milioane de euro din fonduri de preaderare către Turcia pentru a sancţiona încălcările drepturilor omului şi ale libertăţii presei în această ţară, o decizie ce intervine la trei zile după vizita preşedintelui Recep Tayyip Erdogan la Berlin, transmite AFP.

Raportul, prezentat de eurodeputatul român Siegfried Mureşan, a fost aprobat cu 544 voturi pentru, 28 împotrivă şi 74 abţineri.

‘Turcia se îndepărtează de UE, normele democratice se degradează şi drepturile fundamentale sunt încălcate. Aceasta înseamnă că UE nu poate acorda fonduri’, a explicat, în plenul adunării de la Strasbourg, Siegfried Mureşan, membru al Partidului Popular European (PPE), familia politică a cancelarului german Angela Merkel.

Ajutorul respectiv fusese plasat în rezervă în noiembrie 2017, iar acordarea lui fusese condiţionată de realizarea de către Turcia de ‘progrese suficiente şi măsurabile în domeniile statului de drept, democraţiei, drepturilor omului şi libertăţii presei, potrivit raportului anual al Comisiei Europene’.

În documentul publicat pe 17 aprilie, executivul comunitar nu a constat nicio ameliorare, astfel încât condiţia stabilită nu a fost îndeplinită, au subliniat eurodeputaţii.

În timpul recentei sale vizite la Berlin, preşedintele Erdogan nu a manifestat nicio voinţă de clemenţă faţă de numeroşii jurnalişti încarceraţi, cerând chiar extrădarea jurnalistului Can Dundar, exilat în Germania.

Ajutorul european pentru susţinerea aderării Turciei la UE a fost redus cu 40% pentru perioada 2018-2020. Ankara ar urma totuşi să primească 1,18 miliarde de euro pentru a se adapta standardelor europene.

UE a menţinut ajutorul pentru refugiaţii sirieni, independent de fondurile pentru aderare. Ankara a primit din 2016 circa 3 miliarde de euro pentru cei 3,5 milioane de sirieni refugiaţi în Turcia.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Turcia s-au deteriorat considerabil după tentativa de puci din iulie 2016 şi epurările masive de opozanţi şi jurnalişti care au urmat.

În cursul unei reuniuni desfăşurate la Luxemburg la sfârşitul lui iunie, miniştrii de externe din UE au constat că negocierile de aderare deschise cu Ankara se află ‘într-un punct mort’.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.