Unui cuplu de musulmani, care solicitase să i se acorde naţionalitate elveţiană, i s-a refuzat cetăţenia de către o comisie de la Lausanne după ce a refuzat să strângă mâna şi să răspundă întrebărilor unor persoane de sex opus, relatează sâmbătă Europe 1.
„Am considerat că problema integrării nu este acceptată”, a explicat Gregoire Junod, primarul oraşului situat pe malul lacului Leman. „Când vrei să primeşti naţionalitatea unei ţări, trebuie totuşi să te înscrii în respectarea legislaţiei sale şi să respecţi egalitatea bărbaţilor cu femeile”, a adăugat el.
Audierea cuplului, a cărui naţionalitate nu a fost dezvăluită, a avut loc în primăvară, dar decizia nu a fost făcută publică decât vineri. Potrivit membrilor comisiei de acordare a cetăţeniei, bărbatul şi soţia lui au refuzat să strângă mâna unor persoane de sex opus şi au avut de asemenea multe reticenţe în a răspunde întrebărilor puse de un bărbat sau de o femeie, după caz.
Viceprimarul Pierre-Antoine Hildbrand, care era unul din cei trei membri ai comisiei prezenţi la audiere, a confirmat că este „foarte satisfăcut de această decizie”. „Îmi asum în întregime propunerea de a refuza naturalizarea. Constituţia şi egalitatea între bărbaţi şi femei duc la depăşirea bigotismului”, a adăugat el. Cuplul are la dispoziţie 30 de zile pentru a face recurs, a explicat primarul.
Nu este pentru prima oară când refuzul de a strânge mâna unei persoane de sex opus suscită controverse în Elveţia. În 2016, un colegiu scutise doi elevi musulmani de obiceiul de a strânge mâna profesoarelor lor, practică totuşi curentă în şcolile elveţiene. Cazul a avut un ecou puternic în ţară şi scutirea a fost în cele din urmă anulată în luna mai. O lună mai târziu, un tată de familie musulman fusese condamnat la o amendă de 3.600 de euro pentru că a refuzat să-şi trimită fiicele la lecţii de nataţie cu şcoala.