duminică, mai 19, 2024

Doliu în Cultura Română și în sufletul românesc. A murit un mare artist, un mare român: Dumitru Fărcașu.

Taragotistul Dumitru Fărcaş a murit în noaptea de 6 spre 7 august 2018, într-un spital din Cluj-Napoca, unde se afla internat pentru o intervenţie. Potrivit directorului Casei de Cultură a Studenţilor, Flavius Milăşan, unde Dumitru Fărcaş era consultant artistic, acesta a murit în urma unui infarct.

Cântăreţ la taragot, Dumitru Fărcaş s-a născut pe 12 mai 1938 în satul Groşii Băii Mari, din judeţul Maramureş. S-a înscris la liceul de muzică în 1956, iar din 1962 până în 1967 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, în cadrul Facultăţii de Interpretare, la clasa de oboi. După absolvirea academiei clujene, a învăţat autodidact taragotul, împrumutând unele tehnici din cele specifice oboiului.

2 dumitru-farcas-folclor-palatul-culturii-mar-16
”A fost unul dintre marii reprezentanţi al felului în care poate fi transmis către marea masă de ascultători nu numai cântecul, ci şi sentimentul de adâncime care l-a creat, vibraţia aceea unică, expresie a ataşamentului remarcabil faţă de tot ceea ce înseamnă creaţia culturală tradiţională românească. ”(academician Sabina Ispas).

Dumitru Fărcaş şi-a început cariera profesională în 1960, când s-a angajat ca instrumentist al Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare. În 1962, a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, împreună cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale.

A fost distins cu numeroase premii internaţionale, printre care Premiul I şi titlul de laureat al concursului din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki (1962); Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris (1972); laureat al Premiului Ethnos (1991); laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival” de la Washington (1999); Premiul I la Festivalul Internaţional de la Bruxelles (1999); Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică şi Dans „Cele cinci Lyre” de la Budapesta (2000).

foto 3 dumitru farcas
A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor. Preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală’.

A fost preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor.

Preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 29 noiembrie 2002, Crucea naţională Serviciul Credincios clasa a III-a, „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală’. Tot preşedintele Ion Iliescu i-a conferit, la 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.La 7 martie 2008, Dumitru Fărcaş a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

La 23 noiembrie 2013, a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj – „Clujean de Onoare”, în cadrul unei ceremonii organizate la finalul primei ediţii a Festivalului-concurs Dumitru Fărcaş „Taragotul de Aur”.

4 dumitru farcas
Dumitru Fărcaș a fost un artist ineglabil care a tradus în cântec dorul românesc.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit, la 12 mai 2018, maestrului Dumitru Fărcaş, cu ocazia împlinirii de către acesta a vârstei de 80 de ani, Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler, în semn de recunoaştere pentru întreaga sa carieră, dar şi pentru contribuţia pe care a adus-o culturii, a informat Administraţia Prezidenţială.

Directorul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Sabina Ispas, a afirmat, marţi, că regretatul taragotist Dumitru Fărcaş a fost unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai culturii şi spiritualităţii româneşti.

„Dumitru Fărcaş a fost un model pentru perioada în care românii au trecut odată cu el şi odată cu mesajele pe care le-a transmis într-un alt secol şi într-un alt mileniu. A fost unul dintre cei mai elocvenţi ambasadori ai culturii şi spiritualităţii româneşti. A fost unul dintre marii reprezentanţi – când spun mari mă refer la unul etalon – al felului în care poate fi transmis către marea masă de ascultători nu numai cântecul, partea sonoră a acestuia, ci şi sentimentul de adâncime care l-a creat, vibraţia aceea unică, expresie a ataşamentului remarcabil faţă de tot ceea ce înseamnă creaţia culturală tradiţională românească. Crea o vibraţie în sufletul ascultătorului cu totul deosebită, pe care în ultima vreme nimeni n-a reuşit s-o producă. Nu atât interpretarea, care era tulburătoare, cât patosul cu care reuşea să scoată în evidenţă tot ceea ce are mai bun, mai sensibil, mai specific, mai înălţător cântarea românească şi prin ea spiritualitatea românească”, a spus  academicianul Sabina Ispas.

18 mai. Genocidul tătarilor. 80 de ani de la „Ziua Neagră” a poporului tătar

Pe 18 mai 1944, dimineață devreme, trupele sovietice de securitate s-au răspândit în toată peninsula Crimeea. Au înconjurat casele și satele tătarilor, adunând întreaga populație de aproape 200.000 de oameni sub amenințarea armei. 

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.