joi, mai 2, 2024

CULTURA- BILANŢ ŞI PERSPECTIVE

Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a afirmat vineri că, alături de educaţie şi sănătate, domeniul culturii „nu s-a bucurat de o finanţare satisfăcătoare” în ultimii ani, susţinând că actualul Guvern „arată o mare deschidere” acestui sector.

„Alături de educaţie şi sănătate, domeniul culturii nu s-a bucurat de o finanţare satisfăcătoare în ultimii ani. Am avut în vedere această situaţie atât în Programul de guvernare, în Convenţia pentru Cultură, cât şi în viziunea şi deciziile guvernamentale. Aşadar, actualul Guvern arată o mare deschidere şi receptivitate spre acest domeniu”, a declarat Ivaşcu, la Palatul Victoria, unde şi-a prezentat bilanţul activităţii la şase luni de la preluarea mandatului. El a amintit că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii.

Avem credinţa că putem, în sfârşit, asigura finanţarea multianuală pentru obiective importante de infrastructură şi de restaurare şi conservare a patrimoniului, care urmează a fi judicios analizate ca oportunitate şi amploare”, a spus Ivaşcu.

„Este un pas important în contextul Centenarului Marii Uniri, care întăreşte poziţionarea culturii ca important pilon al dezvoltării durabile. Prin acest act normativ, Guvernul a aprobat în bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pentru implementarea programului, alocarea sumei de un miliard de euro, în baza căreia se pot încheia contracte de finanţare multianuale. (…) Avem credinţa că putem, în sfârşit, asigura finanţarea multianuală pentru obiective importante de infrastructură şi de restaurare şi conservare a patrimoniului, care urmează a fi judicios analizate ca oportunitate şi amploare”, a spus Ivaşcu.

În acest sens, el a dat drept exemplu Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, Opera Naţională din Cluj şi realizarea de muzee naţionale noi, precum Muzeul Fotografiei şi cel al Arhitecturii.

foto 3 min istrul george ivaşcu
Ivaşcu a făcut referire şi la programele finanţate din fonduri europene nerambursabile, precum Ro-Cultura

Ministrul Culturii a menţionat că a fost adoptată o hotărâre de guvern prin care s-a instituit o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii şi a producţiei de film în România.

„Se prevede o schemă de ajutor de stat multianuală, care se va derula până la sfârşitul anului 2020 şi va avea un buget anual de 50 de milioane de euro, Guvernul suportând 45% din cheltuielile pentru producţiile de film realizate pe teritoriul României şi/sau care promovează România în film”, a explicat Ivaşcu.

El a făcut referire şi la programele finanţate din fonduri europene nerambursabile, precum Ro-Cultura, care are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural.

„Acesta este cel mai important program de finanţare a sectorului cultural din România prin granturile norvegiene. Bugetul acestui program este de 29 de milioane de euro şi va cuprinde şapte apeluri de proiecte, care vor fi lansate în următorii trei ani”, a precizat George Ivaşcu.

foto 4 Timisoara
Programul „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, în anul 2021”

Potrivit acestuia, una dintre marile preocupări în activitatea Ministerului Culturii este implementarea programelor strategice de mare impact şi cu rezonanţă internă şi internaţională. În acest caz, el a amintit programul

„Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, în anul 2021”, programul „Oraşe europene”, Sezonul Cultural România-Franţa, preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi Europalia.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.