vineri, noiembrie 22, 2024

ÎN MAREA EGEE, OMENIA S-A SCUNFUNDAT!

Operațiunile regimului Erdoğan de distrugere în masă îndreptate împotriva Mișcării Hizmet au căpătat caracter de genocid și generează în fiecare zi o nouă dramă. Zilele trecute, Marea Egee a mai înghițit încă șase suflete, dintre care trei erau copii. O ambarcațiune pneumatică în care se afla un grup de 16 persoane – doctori, profesori și comercianți, – s-a răsturnat în drumul său dinspre districtul Ayvalık, provincia Balıkesir, spre insula grecească Lesbos. În urma tragediei, șase persoane și-au pierdut viața, între care trei copii și două femei, iar o persoană este dată dispărută. În evenimentul petrecut în largul insulei Çıplak din Ayvalık, vasele aparținând Comandamentului Pazei de Coastă au salvat 9 persoane.

medya

Chiar și copiii au fost declarați teroriști

Agenția Anadolu (AA), aservită lui Erdoğan, este cea care a publicat știrea către abonații săi, numindu-i pe cei din barcă teroriști. Toată media din Turcia a preluat întocmai această știre în care chiar și cei trei copii sunt declarați teroriști. Guvernatorul distrcitului Ayvalık, Gökhan Görgülüarslan, în relatarea evenimentului a folosit expresia cei ”16 Gulenisti”, iar tot acest limbaj comun utilizat de întreaga presă a generat reacții în media socială. Activist pentru drepturile omului, parlamentarul Ömer Faruk Gergerlioğlu, precum și alte nume cunoscute ca Hayko Bağdat, Kerem Altıparmak, Sezgin Tanrıkulu au făcut un apel la conștiință: ”Omenia s-a scufundat în Marea Egee. Nu mai există nici conștiință, nici morală. Au murit copii, copii mici…”

Iar Alinur Aktaş, primarul orașului Bursa, i-a rănit încă o dată prin decizia luată. Președintele AKP a dat dispoziție să le fie refuzat transportul funerar celor morți în apele Mării Egee: Gökhan Yeni, fiul Burhan și fiica Nurbanu.

Șase suflete, între care trei copii și două femei

Tragedia a avut loc în largul localității Ayvalık. Ambarcațiunile aparținând Comandamentului Pazei de Coastă Ayvalık au reușit să salveze nouă emigranți, depistați cu ajutorul camerelor termale, în timpul patrulării. Din declarațiile celor salvați a reieșit că este vorba despre un grup alcătuit din 16 persoane, drept pentru care echipe aparținînd Comandamentului Pazei de Coastă Ayvalık,  Comandamentului Jandarmeriei Locale și Direcției de Securitate Locală, ajutați și de un elicopter venit din districtul Dikili, Izmir, au demarat operațiunile de căutare. O persoană este dată dispărută și este căutată și acum.

Identitatea celor șase persoane care și-au pierdut viața înecate a fost stabilită. Este vorba despre profesorul Hasan Aksoy, împotriva căruia a fost deschisă o anchetă pe când ocupa funcția de director de liceu în Bartın și a fost dat afară prin Ordonanța cu putere de lege – KHK, în perioada OHAL (n.r.: regiunea în care a fost declarată Stare Excepțională), soția acestuia, profesoara Sena Aksoy, și fiul lor, Y. Baha Aksoy, care se aflau împreună în aceeași barcă. Soția și copilul lui Hakan Aksoy și-au pierdut viața când ambarcațiunea s-a răsturnat.

A fost arestat înainte de înmormântarea soției și copilului său

Profesorul Hakan Aksoy a fost arestat și trimis în judecată și apoi la închisoare, fără a putea participa măcar la înhumarea soției și fiului.

ege

Este reținută și mama îndurerată de pierderea celor doi copii

Frații Nurbanu, în vârstă de opt luni, și Burhan, în vârstă de doi ani jumate, sunt ceilalți doi din cei trei copii morți în tragedie și care au murit înecați odată cu tatăl lor. Mama lor, Gülfem Yeni, și ea tot profesoară, se află în arest, unde își trăiește durerea pierderii celor doi copii și a soțului său, Gökhan Yeni. Cealaltă persoană găsită moartă este tot profesoară și se numește Sümeyye Avcı.

gokhan-yeni-iki-bebegi-amasya-cenazeler gokhan


 

 

 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.