vineri, mai 3, 2024

STUDENŢİ TURCİ, ARESTAŢİ PENTRU İNSULTĂ LA ADRESA PREŞEDİNTELUİ

Trei studenţi turci au fost arestaţi sâmbătă la Ankara pentru insultă la adresa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, informează agenţia oficială de presă Anadolu, preluată de DPA.

Procuratura a început o anchetă împotriva studenţilor de la Universitatea Tehnică a Orientului Mijlociu (ODTU), care au purtat vineri, la o manifestaţie, un banner cu o caricatură din 2006, în care Erdogan – pe atunci prim-ministru – era prezentat sub forma unor animale, pe coperta revistei satirice Penguen. Atunci, actualul preşedinte a dat în judecată revista, solicitând despăgubiri, dar o instanţă din Ankara a respins acuzaţiile.

Zeci de persoane au fost urmărite penal în Turcia pentru insultarea şefului statului, inclusiv prin intermediul reţelelor sociale online, reaminteşte DPA. Luna trecută, în provincia Izmir, cinci protestatari au fost arestaţi pentru că l-au înjurat pe Erdogan la un eveniment de campanie al principalului candidat al opoziţiei la alegerile prezidenţiale, Muharrem Ince, reprezentant al Partidului Republican al Poporului.


 

 

 

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.