miercuri, noiembrie 20, 2024

GALA „100 PENTRU CENTENAR”

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a premiat la Paris în cadrul proiectului Gala „100 pentru Centenar”, 10 români cu activităţi deosebite, promotori ai valorilor şi identităţii româneşti, cu distincţii simbolice de recunoaştere şi apreciere a meritelor şi contribuţiei lor la imaginea României în lume.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, evenimentul a avut loc în sala bizantină a Palatului Behague, în care funcţionează Ambasada României de la Paris în prezenţa secretarului de stat MRP, Lilla Debelka, a ambasadorului României la Paris, Luca Niculescu, a ambasadorului Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai mediului asociativ românesc din Franţa şi ai mass-media de limba română.

foto 2
„Avem aici valori româneşti dintr-o varietate de domenii, care aduc cinste şi mândrie României prin activitatea lor. Acum mai mult ca niciodată, având în vedere importanţa istorică a momentelor pe care le trăim, suntem în Anul Centenarului Marii Unirii, am dorit să facem o reverenţă în faţa românilor din Franţa care nu au uitat România şi care rămân mereu conectaţi cu ţara”

„Ne aflăm în statul care a şlefuit multe dintre talentele româneşti, fie că vorbim de pictori, scriitori, poeţi. Franţa a reprezentat şi reprezintă un etalon al excelenţei. Comunitatea de români din teritoriu a fost dintotdeauna reprezentativă şi a devenit şi mai numeroasă odată cu posibilităţile de mobilitate europeană. Avem aici valori româneşti dintr-o varietate de domenii, care aduc cinste şi mândrie României prin activitatea lor. Acum mai mult ca niciodată, având în vedere importanţa istorică a momentelor pe care le trăim, suntem în Anul Centenarului Marii Unirii, am dorit să facem o reverenţă în faţa românilor din Franţa care nu au uitat România şi care rămân mereu conectaţi cu ţara. Lor şi tuturor celor care păstrează şi promovează identitatea românească le mulţumim”, a afirmat secretarul de stat Lilla Debelka, citată în comunicat.

foto 3 n
Alina Pavalache, pianistă, Florentina Soare Mezzosoprano, Mayako Ito, soprană

Cei peste 200 de români prezenţi la eveniment s-au delectat cu momente artistice susţinute de maestrul naiului, Nicolae Voiculeţ, ambasador al Culturii şi Turismului Românesc, propus ambasador al Centenarului Marii Uniri a României, de soprana Mayako Ito, mezzosoprana Florentina Soare şi de pianista Alina Pavalache.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.