luni, mai 13, 2024

Marele eveniment al sufletului românesc: Onoare portului nostru popular. Ziua Universală a Iei.

La 24 iunie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Comunitatea online „La Blouse Roumaine”, fondată de Andreea Tănăsescu, a înaintat la 21 ianuarie 2013 iniţiativa ca iei să îi fie dedicată o zi din an. Prima Zi Universală a Iei a fost organizată în acelaşi an, odată cu sărbătoarea de Sânziene, de către comunitatea „La Blouse Roumaine”.

maial-nasaud-arh
Cămaşa, în cadrul portului femeiesc tradiţional românesc, a reprezentat întotdeauna piesa principală, care prin ornamentică, prin calitatea materialelor şi a execuţiei, punea în evidenţă statutul social-economic şi personalitatea purtătoarei. Numită local ie, cămeşe, spăcel, ciupag etc., ea a intrat în conştiinţa publică cu prima denominaţie, devenită generică.

ieZiua Universală a Iei a devenit în timp un eveniment global, fiind sărbătorită în peste 100 de oraşe, din 50 de ţări din întreaga lume. În 2015, primarul Washington D.C., Muriel Bowser, a proclamat ziua de 24 iunie drept Ziua Universală a Iei în acest oraş, în urma eforturilor comune ale Ambasadei României la Washington şi ale comunităţii româneşti din capitala americană.

Şi în 2018, în întreaga ţară sunt organizate numeroase evenimente ce au în centru lor ia, una dintre cele mai importante moşteniri naţionale şi culturale ale României. Între acestea amintim: Ziua Universală a IEI 2018, organizat de comunitatea online Semne Cusute şi Muzeul Astra, în perioada 22-24 iunie, la Muzeul Astra din Sibiu; cea de-a treia ediţie a Zilei iei la Muzeul Satului Vâlcean; Sărbătoarea Iei şi a Portului Popular ediţia a II-a, comuna Sadu, judeţul Sibiu; ateliere şi expoziţii tematice, spectacol de muzică populară şi concert de fanfară, la Hanul Greweln, municipiul Mediaş, judeţul Sibiu; a treia ediţie a Festivalului „RomânIA Autentică”, are loc simultan, la Hobiţa în judeţul Gorj, la Iaşi, la Palatul Culturii, şi la Braşov, în Piaţa Sfatului, în zilele de 23 şi 24 iunie; tradiţionala Horă a Iilor, în cadrul Festivalului Naţional „Sărbătoarea iilor”, ce se desfăşoară la Cezieni, judeţul Olt, în perioada 1-24 iunie.

DSC_0139-600x800În străinătate, Ziua Universală a Iei este marcată la Ljubljana, Slovenia, prin expoziţia cu acelaşi nume care se deschide la Muzeul de Etnografie al Sloveniei (13-29 iunie), la iniţiativa Ambasadei României în Republica Slovenia. Evenimentul marchează atât Centenarul României Moderne, cât şi Anul European al Patrimoniului.De asemenea, la Roma, Italia, Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma, Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Primăria Municipiului Bucureşti prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie şi Ambasada României în Republica Italiană, în parteneriat cu Bibliotecile Romei, Asociaţia Culturală Româno-Italiană PROPATRIA din Roma şi Liga Studenţilor Români din Străinătate – Filiala Italia, organizează o serie de evenimente menite a celebra Centenarul Marii Uniri şi Ziua Universală a Iei 2018. Evenimentele ”Ateliere meşteşugăreşti susţinute de meşteri populari”, expoziţia ”Feminitate şi împodobire” şi concertul susţinut de Orchestra Naţională ”Valahia” din Bucureşti, dirijor Marius Zorilă, solista Lavinia Goste, se află sub patronajul Primăriei Oraşului Roma, notează www.icr.ro.

descărcareCostumul tradiţional femeiesc este format din ie, poale, fotă, catrinţă sau maramă. Ia este bluza femeiască, confecţionată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi care se distinge, în funcţie de regiune, atât prin motive cât şi prin tehnicile de decorare, transmise de la o generaţie la alta, fapt care a conservat tradiţia, bunul gust şi unicitatea de la o generaţie la alta. Croiul iei, simplu, a fost acelaşi din cele mai vechi timpuri, fiind folosit şi astăzi, potrivit volumului ”Cusături româneşti” de Aurelia Doagă.

 

 

Totul despre Hâdârlez, celebrarea verii. Tradiții și ritualuri din Turcia și Dobrogea

Legenda care încojoară ziua de 6 mai este aceeași, însă comunitatea musulmană din Dobrogea și cei din Turcia au tradiții diferite prin care marchează această sărbătoare.

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Turcia. Cel mai mare număr de deținuți din Europa

Turcia a depășit toate țările europene atât în ​​ceea ce privește populația totală a închisorii, cât și numărul de deținuți pe cap de locuitor începând cu 2022, semnalând o tendință semnificativă de creștere a ratelor de încarcerare în ultimul deceniu.

Vești bune! Taxiurile din Istanbul vor avea camere de supraveghere interne și externe

Decizia va acoperi inițial aproximativ 15.000 de taxiuri din cele peste 17.000 din oraș. Un centru de monitorizare înființat în principalul terminal de autobuz al orașului va permite autorităților să monitorizeze taxiurile, precum și vehiculele de transport în masă.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Respectuos sau rasist? „Diplomația döner” a lui Steinmeier stârnește dezbateri în Germania

Președintele a adus cu el diverși invitați, printre care actorul Adnan Maral, managerul de afaceri de renume Mustafa Tonguç și bucătarul de döner, Arif Keleș cu cele 60 de kg de kebab congelat.