duminică, septembrie 8, 2024

Negrescu: Parlamentul României este un partener esenţial pentru buna reuşită a Preşedinţiei Consiliului UE

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat miercuri, 20 iunie 2018, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în cadrul căreia prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a prezentat stadiul procesului de pregătire şi temele de interes care vor sta la baza programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, mandat pe care ţara noastră îl va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.

„Parlamentul României este un partener esenţial pentru buna reuşită a Preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene. De aceea, prezentarea susţinută de către doamna prim-ministru Viorica Dăncilă reprezintă dovada bunei noastre colaborări şi un exemplu de transparenţă şi responsabilitate faţă de cei desemnaţi de cetăţeni pentru a-i reprezenta.

Împreună cu formaţiunile politice parlamentare şi grupul minorităţilor naţionale am lucrat la definirea temelor de interes ale României în perspectiva Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene şi tot împreună vom acţiona pentru a demonstra că, în jurul proiectelor de interes general, suntem capabili să conlucrăm în favoarea cetăţenilor. De altfel, sub îndrumarea doamnei prim-ministru, am decis, la nivelul Consiliului Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, să prioritizăm promovarea acelor iniţiative şi dosare europene care generează beneficii în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, la finalul şedinţei.

România va asuma, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Acest mandat se asigură prin rotaţie între statele membre ale Uniunii Europene la fiecare şase luni. În timpul exercitării Preşedinţiei, România va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în dialogul cu celelalte instituţii europene, în special Comisia Europeană şi Parlamentul European, lucrând de asemenea în strânsă coordonare cu Preşedintele Consiliului European în cadrul procesului decizional.

Preşedinţia rotativă asigură gestionarea curentă a agendei europene şi prezidarea formaţiunilor sectoriale ale Consiliului la toate nivelurile (ministerial, ambasadorial şi tehnic), cu excepţia Consiliului Afaceri Externe. Preşedinţia trebuie să acţioneze ca un mediator imparţial, concentrându-se în principal pe prezentarea de propuneri de compromis, capabile să conducă la adoptarea de poziţii comune ale statelor membre.

 

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.