sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Reţea naţională de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc – un proiect semnat Mircea Diaconu

Europarlamentarul Mircea Diaconu a anunţat, sâmbătă, la Constanţa, că va lansa, pe faleza cazinoului – monument UNESCO aflat în paragină, proiectul „Reţea naţională de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc”, ce vizează constituirea unei reţele de centre culturale şi de cercetare, cu o administraţie unitară şi un buget anual, inspirată de modelul francez în domeniu.

El a precizat că, fără o coordonare între aceste centre, care există şi în prezent dar funcţionează dispersat iar „produsul lor e spart în bucăţi”, nu se pot „aşeza lucrurile într-un concept”, nu se poate ajunge la „civilizaţia spaţiului românesc”.

foto 2 mircea diaconu
Cu acest prilej Mircea Diaconu a acordat un interesant interviu Danei Lebed pentru Radio Constanța

„Proiectul meu, pentru Centenar, (…) din care cazinoul face parte integrantă, se numeşte ‘Reţea naţională de repere ale civilizaţiei spaţiului românesc’, ceea ce înseamnă că pe teritoriul întregii ţări detectăm un număr de repere efectiv de patrimoniu, reprezentative fiecare pentru zona sa, şi ele devin becurile aprinse, să zic aşa, despre cine suntem, cine am fost, etc, asta e România. La 5 după-amiază, exact în faţa dânsului, că nu pot să îi spun cazinoului ca şi cum ne-am tutui, încerc să lansez public acest proiect. (…) Mă aşez acolo şi am să zic că în clipa asta îl lansez public. Deşi l-am trimis peste tot, de la academie, universităţi, până la Preşedinţie, Guvern, Parlament, peste tot, şi am primit în mare măsură răspunsuri bune”, a afirmat europarlamentarul.

Potrivit acestuia, reţeaua de centre culturale şi de cercetare va determina un concept cultural identitar.

„Această reţea devine coordonată, cu o administraţie unitară, cu un buget anual. În aceste centre se face cercetare, se face expunere, se face dezbatere şi multe alte evenimente conexe. Şi aceste centre, prin cercetare, determină un fel de ADN naţional, un fel de concept cultural identitar, aşa cum a fost Şcoala Ardeleană cu latinitatea noastră acum o sută şi ceva de ani”, a declarat Mircea Diaconu.

El a mai spus că fondurile europene ar putea fi folosite pentru reabilitarea monumentelor culturale, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent din cauza, probabil, a „prostiei, incompetenţei, a omului nepotrivit la locul potrivit, a hoţiei”.

„De câte ori am tot venit (la Constanţa – n.r.), de ani de zile încoace, m-am dus şi am stat măcar un pic lângă el (lângă cazinou – n.r.), acolo, lângă grilajele alea groaznice… aşa, ca să îi mărturisesc că încă îl iubesc, încă ţin la el şi încă sper să reziste, să rămână în viaţă. Adică nu-i mai spune nimeni că îl iubeşte…, s-a stabilit cumva că este ruina României. Este un coşmar, pur şi simplu”, a afirmat Diaconu.

Europarlamentarul a menţionat, totodată, că renovarea oricărui obiectiv trebuie făcută după ce se stabileşte destinaţia acestuia.

Referitor la cazinoul de pe faleza municipiului Constanţa, europarlamentarul a spus că „s-a stabilit cumva că este ruina României”, situaţie considerată drept „coşmar”.

„Prima dată când m-am îngrozit cu adevărat, de tot, de tot, a fost cred acum un an, doi, când am cerut toate informaţiile pe tema asta (a cazinoului din Constanţa – n.r.) şi am înţeles că el este în proceduri de licitaţie spre a fi renovat, etc,… e text oficial ce spun acum, care venea de la Ministerul Dezvoltării, Compania Naţională de Investiţii… Şi că, după ce va fi renovat, va fi oferit autorităţilor locale spre a-i găsi destinaţia. Şi în clipa asta mi-a sărit capacul până în cer. Nu poţi renova nicio toaletă fără să-i ştii destinaţia, nimic, niciun closet, niciun coteţ. Trebui să ştii când renovezi, trebuie să ştii la ce foloseşte lucrul ăla. Decizia este anterioară. Deci sunt nişte amatori, poate, sus acolo, nişte… sau le pasă prea puţin, sau nu au niciun chef, habar nu am”, a spus Mircea Diaconu.

În martie anul acesta, cazinoul din Constanţa a fost inclus de Europa Nostra, principala organizaţie de patrimoniu de pe continent, pe lista „Cele mai periclitate 7 situri de patrimoniu în 2018”

Sursa: http://radioconstanta.ro

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.