Ömer Faruk Gergerlioğlu
De la lovitura de stat, despre care încă nu se știe ce a reprezentat cu adevărat, sute de mii de civili au fost acuzați de terorism. Această lovitură de stat fost înfăptuită cumva grație tuturor acestor mame, tați, profesori care au fost învinuiți? Cât de multă răutate și ură s-au putut răspândi?
Starea de urgență și ordonanțele de urgență continuă să distrugă vieți. Persoanele care și-au pierdut speranța din pricina justiției compromise, a ilegalităţii care domneşte în țară, tot încearcă să fugă din Turcia. Mergând pe drumuri necunoscute, prin locuri nelocuite, pe mare, peste ape – mulţi dintre ei dispar sau mor. Familii înecate, refugiați turci care trec prin nenumărate greutăți în diferite țări – în fiecare zi aflăm de o nouă dramă.
În timp ce analizam cazul tragic al familiei Maden, care s-a înecat în apele Mării Egee, am aflat cât de grea este viața refugiaților turci care au ajuns în Grecia.
Se știe că nu e de ajuns numai să treci granița, să traversezi mările și râurile. Condițiile dificile de trai din Grecia sunt ca o invitație la sărăcie, la suferințe și la moarte. După tot ceea ce aflasem, eram hotărât să scriu despre oricare alte tragedii, care par aproape inevitabile în acest episod sumbru al Turciei.
Dacă nu există într-o țară dreptate și democrație, cetățenii acelei țări se vor vedea nevoiţi să o părăsească. Refugiații care se îndreaptă spre vest provin, de obicei, din țările lumii a treia; însă, acum au început să fie din ce in ce mai mult turci, pentru că aici a fost declarată „starea de urgență”. Cei aflaţi la guvernare nu respectă nici în cea mai mică măsură legea și iau hotărâri după bunul plac.
Lipsa siguranței materiale, pericolul distrugerii vieților oamenilor, absența dreptății, justiției din motive pur politice – din aceste motive mulți din concetățenii nostri sunt nevoiți să plece în străinătate. Unul din aceștia este Esma Uludag, care și-a pierdut viața zilele trecute, la o vârstă fragedă.
De la lovitura de stat, despre care încă nu se știe ce a reprezentat cu adevărat, sute de mii de civili au fost acuzați de terorism. Această lovitură de stat o fi fost înfăptuită cumva prin contribuția tuturor acestor mame, tați, profesori care au fost învinuiți? Întrebarea este desigur, retorică. Cât de multă răutate și ură s-au putut răspândi?
Moartea este un fapt inevitabil pentru orice om; ca medic, pot să vă spun că Esma Uludag a dus o aprigă luptă de supraviețuite, aproape supraomenească, iar acest lu lucru i-a curmat viața. Este evident că Esma era o femeie pricepută și muncitoare, care a luptat din răsputeri în fața greutăților și a plătit scump in cele din urma, cu propria viața.
VORBIND CU SOȚUL DÂNSEI, AM PUTUT ÎNŢELEGE EXACT PRIN CE MARI GREUTĂȚI AU TRECUT.
Eu și soția mea eram funcționari: eu la Primăria din Izmir Karabaglar și ea la Prefectură. În urma ordonanței de urgență 677 am fost concediați. Soția era absolventă a Facultății de Fizică, de la Universitatea 9 Eylul și avea studii de masterat de la Universitatea Celal Bayar, iar mai apoi a absolvit ca șef de promotie. Făcuse și scoala post liceala de drept, apoi a intrat în anul 3 al Facultății de drept al Universității Hacet Tepe. Esma era o soție și o mama foarte bună pentru cei trei copii ai noştri,o gospodină foarte pricepută și o studentă silitoare. A zăcut în închisoare 64 de zile. După o săptămână de la concediere, poliția ne-a percheziționat casa, timp în care noi eram în Afyon, acolo unde Esma avea cursuri. Eu nefiind acasa, nu m-au putut găsi să mă aresteze. Nu mă puteam preda, iar Esma, care statea închisă 64 de zile, îmi tot spunea „să nu te predai că este oribil aici!”
Timp de 8 luni am fost un advearat fugar: în această perioadă m-au căutat şi la locuinţele mele de la Izmir și Ușak. Din cauza stresului provocat de perchezițiile continue, Esma a început să sufere de depresie și i–a apărut o boala de piele pe tot corpul. Am hotărât să fug în străinate singur. Nu a putut să-si întrerupa cursurile, avand in vedere cât de mult iubea să învețe și cât de silitoare era. M-am gândit să imi iau familia ceva timp mai târziu, după ce-și va finaliza studiile. Eu am reușit să ajung în Germania, dar perchezițiile nu au încetat pentru dânsa. Intr-o zi mi-a spus urmatoarele: „îmi este frică că mă vor aresta iarăși, iar copii vor rămâne singuri”; atunci i-am spus să plece și ea din țară mai repede – şi mi-a urmat sfatul. A încercat de mai multe ori să treacă granița, riscându-şi viaţa de fiecare data. Dupa toate încercările eșuate, mi-a spus că nu mai poate rezista din cauza perchezițiilor și, astfel, la a patra incercare, a reușit să treacă râul Marița, dupa cum am văzut în acel video de 20 de secunde, iar după 9 ore de mers a ajuns în Grecia.
Cu toții am vizionat acel filmuleț despre care amintește soțul Esmei. Imaginile îți frâng inima: ea în spate cu bebelușul, împreună cu ceilalţi 2 copii care plâgeau de oboseală, extenuată, vizibil emoționată, o femeie care nu s-a lasat batuta şi care ne relatează drama prin care a trecut. După acest video, vestea morții ei ne spune multe, despre ce suferințe urmau să vină.
SOȚUL EI NE RELATEAZĂ MAI DEPARTE..
Problemele nu se terminseră aici. Găsirea unei locuinte era mare problemă: la cele pe care le puteai gasi era prea scumpă chiria. Esma trecuse granița în luna octombrie, dar de atunci schimbase 3 locuinte, fiind nevoită să se mute din diferite motive: fie că era deranjat vecinul de jos de copii, fie că trebuia închiriată locuinta de altcineva, fie că preţurile creșteau. Până la urmă, la a 3-a casa se întelesese cu proprietarul la 650 de dolari pe luna, după care pretul a ajuns la 1800. Toți banii pe care îi aveam i-am terminat. Până și în ziua în care a murit s-a mutat. Iar dupa fiecare mutare, obosea foarte mult. O femeie singură, cu 2 copii dupa ea, va imgainati ca nu era deloc usor. Eram foarte tulburat de faptul că nu reușeam să obtin viza de ședere. Până la urma, dupa ce am obţinut-o, am trimis multe e-mailuri pe unde am putut si am depus actele pentru întreaga familie. Chiar dacă trecuse mult timp, imi luasem viza de ședere si speram sa o pot face si pentru ei; stiam ca va dura ceva vreme. Trecuseră 2 luni, nu primisem niciun răspun, dar speram ca mai era puțin. Înainte să moară, îmi pomenise de o prietenă a ei care a amurit în închisoare, nu-mi aduc aminte numele (Halime Gulsu – nota autorului); o supărase foarte tare vestea.
CE VINĂ AVEA ESMA DE A AVUT PARTE DE AȘA GREA SUFERINȚĂ?
În casele în care a locuit a avut parte numai de probleme: ba au întrat hoții, ba erau bețivi care se plimbau în jurul casei și încă multe altele..
Acuzarea cuiva de terorism chiar îți dă dreptul să faci atât de mult rău unei femei?
Soțul continuă să povestească:
În seara morții ei, am vorbit cu ea prin videochat; când am văzut-o, nu arăta bine deloc; chiar mi-a zis: „Mehmet, ceea ce mi s-a întâmplat e ceva foarte greu de îndurat; acestea nu sunt lucruri normale, oare când o să se termine această perioadă, că am obosit foarte mult.” Am încercat să o îmbărbătez, spunându-i că mai este puțin și ca totul va trece. Apoi, la 01:35 am primit mesaj de la ea: „nu-mi mai simt partea dreaptă, mi-a amorțit limba”; aşa ca imediat am sunat-o. Vorbea diferit, vorbea peltic. Mi-a zis: „am mai pățit eu așa, cred că paralizez”. „Ce paralizie? Ce vorbeşti?” i-am spus. „Nu, Mehmet, eu știu că am mai pățit odată la fel.” Esma era o femeie rezistentă la boală şi suferinta; la nașteri nu accepta să i se dea calmante, spunea că trebuie să simtă durerea și nu exagera cand spunea aceasta. Imediat am sunat un cunoscut din Atena și i-am spus care era situația. În 30 de minute, au ajuns la ea. Esma le-a deschis ușa abia târându-se, pentru că și ușa de la intrarea în bloc era închisă, iar ea a trebuit sa se târască până la lift şi sa coboare de la etajul 5. Pe unul din prieteni l-am trimis să aibă grijă de copii. Ne-a spus să ne rugăm – ea însăşi se tot ruga întruna. La urmă, s-a pus singură pe targă și după o oră și-a dat sufletul.
Esma s-a forțat prea tare, a muncit peste putinţele ei, din această cauză avea tensiune mare și, neavând niciun medicament pe care sa-l ia, nu a mai rezistat stresului mutării dintr-o casa in alta de una singură, chiar dacă era mama a trei copii si era obisnuita cu stresul; aceasta ultima schimbare de locuinta fost picătura care a umplut paharul, cauzând accidentul vascular. Accidentele vasculare sunt rar întâlnite la persoane tinere, la ea fiind o întâmplare nefericită.
Sotul continuă …
Imi este foarte greu să scriu aceste rânduri, dar poate prin intermediul dumneavoastră se pot evita alte tragedii și poate nu vor mai fi si alti copii care să rămână orfani de tată sau de mamă ca ai mei. Poate torturarea acestor oameni se va incheia curând. Trei copii au rămas fără mamă, iar eu nici nu-mi pot arăta suferința, căci copiii într-o asemenea situaţie trebuie să-și vadă tatăl ca fiind puternic. Doamne Dumnezeule, frate, spune-mi și mie cu ce am greșit eu și soția mea, cui i-am făcut rău, pe cine am atins? Fratele meu mai mare, Veli Uludag, si-a dat viața pentru această patrie.
Cine poate da răspunsuri la aceste întrebări care-ti rup sufletul? Totul e transparent: persecuție la maxim, destramare de familii, copii într-o parte și părinții în altă parte. Viața se transformă într-un calvar: şi vorbim de nişte oameni școliți: profesori, doctori, ingineri; ambițiile tuturor acestora s-au dus de râpă.
Aceste strigăte nu vor înceta.
E uşor să-i declari pe unii teroriști, sau puciști, dar aceasta simpla declaratie duce la decese care ar trebui să declanșeze grave mustrări de conștiința.
Multe persoane care nu știu de ce au fost concediate, din motive neîntemeiate, au fost târâte prin închisori, în condiții mizere, fiind condamnate la ani grei.
Cât de multă răutate și ură i-a cucerit pe oameni! Familii intregi sunt nevoite să plece în străinătate din cauza concedierilor, abuzurilor și arestărilor. În Turcia nu mai există un sistem juridiciar care să le asigure drepturile. Toată puterea este în mâna unui singur om, iar dacă-i întrebi pe cei înstrăinați ceva, de frică , nu-ți vor răspunde.
SURSA: https://www.artigercek.com/esma-uludag-yine-bir-khk-drami
Esma Uludağ, who died due to a stroke in Athens last night, said in this video that she and her children had to walk about 6 hours as they cossed Turkish border through Evros River and wished the God help those who will use the same route to flee Turkey! pic.twitter.com/4s354QE2CA
— SCF (@StockholmCF) April 29, 2018
