vineri, mai 3, 2024

Amnesty International: „A venit momentul ca Turcia să ridice actuala stare de urgență şi măsurile draconice impuse„

Regimul din Turcia trebuie să înceteze să mai folosească starea de urgență ca justificare pentru a închide activiști pentru drepturile omului, jurnaliști şi lideri ai societății civile, atrage atenția organizația Amnesty International într-un raport făcut public joi, citat de dpa.

„Guvernul turc continuă să se folosească de starea de urgență pentru a diminua spațiul opiniilor de opoziție sau alternative”, se arată în raport.

Turcia se află în stare de urgență de la 20 iulie 2016, la câteva zile după ce membri ai armatei au încercat o lovitură de stat, în cele din urmă eșuată.

De atunci, conform raportului, peste 107.000 de angajați din sectorul public şi-au pierdut locul de muncă şi peste 100.000 de persoane au fost anchetate penal. Peste 50.000 de persoane se află în continuare la închisoare, în așteptarea procesului.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan îl acuză pe clericul Fethullah Gulen, fost aliat autoexilat în SUA, că a pus la cale puciul, însă acesta neagă orice implicare. Mulţi dintre cei care au fost dați afară din serviciu sau care au fost inculpați au fost acuzați de legături cu Gulen.

Însă Amnesty International notează că mulţi dintre ei nu aveau nici o legătură cu Gulen şi că erau doar activiști şi jurnaliști pro-democrație.

taner
Taner Kilic este în detenţie de aproape un an.

„A venit momentul ca Turcia să ridice actuala stare de urgență şi măsurile draconice impuse odată cu aceasta şi care merg dincolo de orice măsuri legitime de combatere a amenințărilor la adresa securității naționale, înainte ca societatea civilă independentă şi critică să dispară din Turcia”, se menționează în raport.

Două dintre persoanele anchetate sunt lideri ai filialei din Turcia a Amnesty, Idil Eser şi Taner Kilic. Eser se află în libertate şi îşi așteaptă procesul, în timp ce Kilic este în detenție de aproape un an.

 

 

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.