miercuri, noiembrie 20, 2024

Franţa: În Adunarea Naţională a Franţei fost adoptată legea azilului şi a imigraţiei

Adunarea Naţională franceză (camera legislativă inferioară) a aprobat, în noaptea de duminică spre luni, proiectul de lege referitor la azil şi imigraţie, la capătul unei săptămâni de puternică opoziţie chiar şi din rândurile partidului preşedintelui Emmanuel Macron, informează AFP.

Textul prevede reducerea de la 11 la 6 luni a termenului de procesare a unei cereri de azil, în scopul declarat al facilitării integrării, şi, în paralel, vizează facilitarea expulzării celor respinşi.

După 61 de ore de dezbateri aprinse, proiectul de lege ”pentru o imigraţie controlată, un drept de azil efectiv şi o integrare reuşită” a fost aprobat în primă lectură cu 228 de voturi pentru, 139 împotrivă şi 24 de abţineri.
Republicanii (dreapta), toată stânga şi Frontul Naţional (FN, extremă dreaptă) au votat împotrivă.

Anticipând faptul că va fi demis după ce s-a pronunţat împotriva legii propuse de formaţiunea sa,  La République En Marche, Jean-Michel Clément  a părăsit partidul Preşedintelui Macron
Anticipând faptul că va fi demis după ce s-a pronunţat împotriva legii propuse de formaţiunea sa, La République En Marche, Jean-Michel Clément a părăsit partidul Preşedintelui Macron

Pentru prima dată după alegerea lui Emmanuel Macron în 2017, un deputat al partidului său LREM, fostul socialist Jean-Michel Clément, a votat contra, după care, ameninţat cu excluderea, a preferat să-şi anunţe plecarea din acest grup.
Alţi 14 deputaţi ai partidului prezidenţial – din totalul de 132 ai Adunării Naţionale – s-au abţinut de la vot.Textul va intra în iunie în dezbaterea Senatului, unde majoritatea de dreapta a promis deja că îl va ”amenda considerabil”.

Ministrul de interne Gérard Collomb a salutat adoptarea unui ”text just”, după ce, în deschiderea dezbaterilor în urmă cu o săptămână, susţinuse ”urgenţa de a reacţiona”, pentru limitarea ”unei imigraţii masive” şi, ”în acelaşi timp”, garantarea dreptului de azil.
Franţa a înregistrat în 2017 puţin mai mult de 100.000 de cereri de azil, o cifră record, şi a acordat azil unui procent de 36% dintre solicitanţi. În 2014 numărul imigranţilor era de aproape 6 milioane. ”Nu putem prelua toată nenorocirea lumii”, a declarat recent preşedintele Emmanuel Macron.

Legea referitoare la dreptul de azil era aşteptată de enorm de mulţi migranţi şi persoane fără documente care trăiesc în Franţa într-un statut de precaritate. Totuşi textul înăspreşte condiţiile în care oamenii pot cere dreptul de azil.

Dacă dreapta şi extrema dreaptă au denunţat ”laxismul” unei ”legi mărunte” şi au evocat spectrul regularizării situaţiei imigranţilor ilegali, stânga s-a opus unei legi ”inumane” şi mai ales dublării duratei maxime de reţinere, ajunsă la 90 de zile, cu posibilitatea menţinerii ”unor copii în spatele sârmei ghimpate”.
Într-un gest de conciliere, proiectul de lege a fost relaxat în privinţa ”delictului de solidaritate” ce sancţionează persoanele care îi ajută pe migranţi. Puternic contestat, articolul prevede de acum ”exceptări”, mai ales când este vorba de acordarea de îngrijiri, adăpost sau hrană.

http://lavdn.lavoixdunord.fr/363896/article/2018-04-23/la-loi-asile-et-immigration-ete-adoptee

 https://www.ouest-france.fr/societe/immigration/le-projet-de-loi-asile-et-immigration-adopte-en-premiere-lecture-l-assemblee-nationale-5715357

https://www.huffingtonpost.fr/2018/04/22/le-depute-jean-michel-clement-quitte-le-groupe-lrem-apres-avoir-vote-contre-la-loi-asile-et-immigration_a_23417504/

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.