sâmbătă, mai 4, 2024

CAZUL SKRİPAL: ERDOGAN SPUNE CĂ NU VA ACŢİONA ÎMPOTRİVA MOSCOVEİ ‘PE BAZA UNEİ ACUZAŢİİ’

Turcia nu va lua măsuri împotriva Rusiei, căreia Marea Britanie îi atribuie responsabilitatea pentru otrăvirea pe teritoriul său a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, ‘pe baza unei acuzaţii’, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat miercuri de presa turcă, informează AFP.

Aceste declaraţii intervin în timp ce SUA, numeroase ţări membre ale UE, precum şi NATO, organizaţie din care Turcia face parte din 1952, au decis săptămâna aceasta expulzări de diplomaţi ruşi într-o manieră coordonată.

‘Noi nu avem în vedere măsuri similare doar pentru că unele ţări au luat măsuri pe baza unei acuzaţii’, a afirmat Erdogan, conform unor declaraţii citate miercuri de cotidienele Hürriyet şi Yeni Safak.

‘Nu se pune problema ca noi să acţionăm la fel ca ei’, a adăugat preşedintele turc, întrebat de jurnalişti la întoarcerea din Bulgaria, unde s-a întâlnit luni cu şefii Consiliului European, Donald Tusk, şi Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Turcia, care are cea de-a doua armată din cadrul NATO, a rămas relativ tăcută în cazul Skripal, care a determinat Londra şi aliaţii săi să facă un front unic – într-un mod spectaculos – împotriva Moscovei, care neagă orice implicare.

Serghei Skripal, fost agent dublu rus care locuia în Marea Britanie, şi fiica sa Iulia au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

Ministerul de Externe turc a ‘condamnat’ luni atacul, fără a menţiona Moscova. La scurt timp după aceasta, purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a declarat că Ankara ‘nu intenţionează să ia nicio decizie împotriva Rusiei’.

Erdogan are relaţii călduroase cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce legăturile Turciei s-au deteriorat cu majoritatea ţărilor occidentale de un an şi jumătate.

Putin este de altfel aşteptat în Turcia la începutul lunii aprilie, împreună cu omologul său iranian Hassan Rohani, pentru un summit consacrat Siriei, dosar în care Ankara şi Moscova şi-au consolidat cooperarea în ultimele luni. (AGERPRES)

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.