„Când am ajuns la Harvard, m-am simțit ca roțile unui avion care ating pista de aterizare și încep dintr-o dată să se învârtă foarte repede și iese fum. Din orgoliu, ca să fiu între cei mai buni, mi-am luat un curs foarte greu de matematică, un curs celebru. Nu reușeam să terminăm niciodată niciunul tema la timp, așa că, după ce lucram în fiecare zi cam toată ziua, joi noapte nu dormea nimeni. Ne adunam toți și o rezolvam împreună în bibliotecă toată noaptea. Și dimineața predam tema. Nu îmi amintesc de nicio emoție de atunci. Am intrat direct în modul de supraviețuire”, povestește Tinu Bosînceanu, care a absolvit în 2014, cum laudae, universitatea americană. În ultimii ani de liceu, să ajungă la o universitate de top din străinătate fusese marele lui vis. Iar înainte de asta, avusese alte și alte visuri. Însă acestea sunt doar o parte din poveste.
„Am avut de ales între Harvard și Cambridge”
A început să se gândească că rostul lui este în altă parte: „afară” însemna speranță. „Aici”, lipsa ei. „Intri într-o cultură a ideii că în România nimic nu merge și că trebuie să ne găsim rost în altă țară. Eu credeam asta cu tărie, mai ales că trăiam asta. Fiind un copil singur, care mergea cu trenul de noapte Suceava-București, intram în legătură cu România profundă. Tata a murit când eu aveam 17 ani. Mama era în Italia, avea grijă de mine, dar eu voiam să-i creez cât mai puține probleme. Voiam să fiu independent”, povestește Tinu Bosînceanu.
Cum ajungi să fii admis la o universitate americană
Ca să intri la o universitate americană trebuie să iei note mari la testele standardizate, SAT – 1520 din 1600 de puncte este de pildă media de admitere la Harvard. În plus, trebuie să fii în primii 10% din generația ta, la un liceu foarte bine cotat. „Fără să îndeplinești aceste condiții, este foarte greu să intri. Trebuie să ai un talent special, să fii un pictor, muzician sau artist foarte bun”, explică Tinu Bosînceanu care a fondat la București Upgrade Academy, un centru de pregătire a liceenilor români pentru universitățile străine.
Dacă în Marea Britanie, admiterea se face strict după criterii academice, în SUA, în schimb, notele bune sunt condiții necesare, dar nu suficiente pentru a fi admis. Ceea ce face diferența este povestea de viață a candidatului. „Ultimele 4.000 de dosare sunt analizate individual în comitetul de selecție, care votează apoi. Îi interesează care sunt motivațiile tale, care este potențialul tău de creștere, care e potențialul tău de adaptabilitate, care este flacăra care te face să o urmezi cu pasiune. Ce fel de probleme ai avut în viață și cum le-ai înfruntat. Trimiți trei scrisori, patru recomandări, filmuleț. Eu, de exemplu, m-am filmat cântând la toate instrumentele o piesă a lui Michael Jackson pe care le-am suprapus, într-o formă rudimentară în studio”, spune Tinu Bosînceanu.
La Harvard, după acel prim curs foarte dificil, și-a schimbat abordarea. A continuat să studieze matematica, însă nu și-a mai ales cursuri atât de grele. A început să meargă la cursurile de filosofie antică și morală. A început să aibă legături mai strânse cu cei din campus. Fiecare dintre cei pe care îi întâlnea avea o poveste fascinantă de viață, însă cel mai mult a avut de învățat de la un tânăr indian, care i-a fost multă vreme coleg de cameră. „Tatăl său fusese șef de promoție la India Institute of Technology. Și era foarte strict, iar băiatul ăsta era incredibil de hotărât și de inteligent. Unul dintre primii de la Harvard în materie de matematică. Era un amestec foarte bun de putere de muncă, ambiție și inteligență, a terminat cu note maxime, summa cum laudae. Am fost colegi de cameră și am trăit într-un fel de simbioză: el m-a învățat să fac bine lucrurile. Când lucra, făcea un draft, apoi îl refăcea, apoi îl mai făcea o dată. Se uita ce poate îmbunătăți încă o dată și încă o dată. Și acela era bun. N-am ajuns niciodată să fac lucrurile chiar așa, dar am înțeles asta și mi-am schimbat modul de a gândi. Pe de altă parte, eu eram foarte jovial, pictam, cântam la chitară. El trăgea de mine când era vorba de muncă serioasă, iar eu de el când era vorba de relaxare și socializare. Împreună ne căutam identitatea și cred că am avut un balans bun”.
Un interviu pentru un job în finanțe despre primul album AC/DC
Cum nu își dorea să facă cercetare, în anul trei a început să meargă la interviuri pentru internship-uri, un pas obligatoriu dacă vrei să ai șanse la un job bun în finanțe, în SUA după terminarea facultății. Intervievatorii erau greu „de citit”, iar unii îți puteau pune probleme dificile. Unul dintre ei l-a întrebat despre pasiunile sale. „I-am spus că îmi place să ascult muzică și a început să îmi pună foarte multe întrebări specifice: când a scos AC/DC primul album, ce gen de influențe au avut etc. S-a enervat și mi-a spus: Tu ai auzit de curiozitate intelectuală? Dacă ție îți place formația asta cum să nu știi toate lucrurile astea? Dacă zici că îți place ceva, atunci ar trebui să urmărești lucrul acela. Dacă nu, înseamnă că nu ești suficient de pasionat și ar trebui să cauți altceva”. L-a marcat și a transformat acea discuție într-o lecție de viață. A obținut, așa cum își dorea, un internship în finanțe. „Lucram de la 6 și jumătate la 7 seara și făceam un lucru care nu-mi plăcea foarte mult, programare. Ei voiau să testeze dacă poți să faci o muncă măruntă în care să reziști ani de zile. A fost pentru prima oară când am câștigat bani mulți, credeam că o să mă motiveze asta, dar nu a fost așa. Am descoperit că nu mă motivează banii per se”, povestește el. Așa că în anul IV de facultate, a refuzat să se întoarcă la acea firmă și a acceptat oferta unei companii importante de a face un job mult mai interesant: trading.
„Jobul meu devenise cam singura preocupare și din cauză că eram emoțional totul devenise foarte dureros”
O vreme după terminarea facultății a lucrat în trading. „Mi-a plăcut mult să fac asta, dar erau și cerințele foarte ridicate. Veneam cam 20% din nopți la ora 3 la serviciu. Dacă se întâmplă ceva în Japonia, de pildă, lucrurile se mișcă și în SUA. Și, în funcție de cât risc ai lăsat peste noapte, trebuie să te întorci. Niciodată nu ești în vacanță. Asta te consumă foarte tare, iar eu eram relativ emoțional. Toți traderii care reușiseră să facă asta multă vreme erau reci, nu aveau amplitudine emoțională, volatilitate. Cu ei, totul e bine, nimic nu e prea sus sau prea jos. Și eu nu eram așa și atunci pe mine mă consuma foarte tare. Jobul meu devenise cam singura preocupare și din cauză că eram emoțional totul devenise foarte dureros”, își amintește. Lucra în Las Vegas, un oraș de turiști în care e greu să îți faci vreun prieten, când s-a hotărât să se întoarcă acasă. A avut o discuție cu șeful său de atunci, care i-a spus: „Mereu m-am gândit că o să apară problema asta la tine, pentru că nu te motivează banii în sine. Și, dacă nu te motivează asta, nu prea are ce altceva să te motiveze în trading”, își aduce aminte Tinu Bosînceanu.
Când investești în educație, investești într-o societate civilizată, în scăderea criminalității, în dezvoltarea gândirii critice, în dezvoltarea abilității unui popor de a nu alege dictatori”
Tânărul, în vârstă de 26 de ani, a început atunci să se gândească la vremurile din liceu, de pe vremea când credea că o să schimbe lucrurile din Parlamentul European al Tinerilor. „M-am întors la rădăcinile mele idealiste din liceu. Mi-am amintit ce am învățat despre importanța educației. Când investești în educație, investești într-o societate civilizată, în scăderea criminalității, în dezvoltarea gândirii critice, în dezvoltarea abilității unui popor de a nu alege dictatori”, explică el. Pentru mulți, întoarcerea lui acasă a părut un gest de neînțeles, la limita eșecului. Însă Tinu Bosînceanu spune că a a văzut în România cel mai bun loc în care își poate realiza potențialul și în care ceea ce face poate avea impact asupra societății.
„Tu ce ai face dacă nu ar mai exista școală de mâine. Ce simți că vine de la tine în mod independent?”
În urmă cu un an a fondat Upgrade Academy, unde mentori absolvenți ai unor universități internaționale de prestigiu oferă consiliere pentru procesul de admitere în străinătate. Au început cu 3 studenți, iar acum au 50. „Primii 6 au primit deja scrisori de acceptare de la Cambridge și Oxford, deci putem spune că avem un prim ciclu reușit”, susține el. La Upgrade Academy, mentorii fac pregătire cu liceenii pentru testele standardizate, în cadrul unor sesiuni săptămânale, dar nu numai atât. „Facem un seminar de dezvoltare culturală, care se cheamă Lead me, în care luăm articole pe teme de filosofie, artă și le dezbatem, totul în engleză. Facem pregătirea pentru testele standardizate, care se cheamă Prep me, ambele costă 650 de lei pe lună. Totodată, oferim serviciul personalizat Coach Me, pregătirea pentru admitere, în care lucrăm pentru ca să trezim cumva în tine un proces de maturizare, care să te alinieze cu dorințele facultățile ălora. E o pregătire foarte intensă pe introspecție. Tu ce ai face dacă nu ar mai exista școală de mâine. Ce simți că vine de la tine în mod independent?”, spune Tinu Bosînceanu.
Toți liceenii care vin la Upgrade își doresc să studieze în străinătate, iar ce fac ei este să îi îndrume către universitățile cele mai bune. Dar și să le arate că au motive să se întoarcă acasă. „Noi toți ne-am întors. Încercăm să le arătăm că se poate și aici. Că România e un loc în care poți să generezi un impact, să miști lucrurile”, spune Tinu Bosînceanu.
Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.
Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.
SURSA. https://republica.ro/un-absolvent-de-harvard-ii-antreneaza-pe-liceenii-romani-pentru-marile-universitati-ale-lumii-si-le-arata
