Ayșen Candaş
Mijloacele de a opune rezistență democratică regimului au fost înlăturate de mult timp în Turcia, iar puterea legislativă a fost compromisă de când s-a declarat starea de urgență, în august 2016. Cu toate acestea, hotărârea de urgență nr. 696 îi privează în totalitate de protecția statului pe cetățenii nemulțumiți de situația actuală, fără a o spune direct neapărat: acești oameni practic nu mai sunt cetățeni ai propriei lor țări!
Noul decret revocă cetățenia celor nemulțumiți de „perioada de construire” a Partidului Justiției și Dezvoltării/AKP (proclamată de Aziz Babuscu în 2011), de facto dacă nu de iure; de asemenea, decretul marchează sfârșitul oricărui viitor regim în care să se respecte drepturile fundamentale în Turcia. Ce s-a revizuit? Garantarea protejării vieții omenești, un principiu esențial nu numai pentru orice democrație, ci şi pentru orice înțelegere de bază a mecanismelor statale. Astfel, dreptul la viață nu mai este acordat acelora care, indiferent de motiv, sunt nemulțumiți de politica AKP.
Același decret (din nou, fără a o declara în mod expres), implică instaurarea unui „regim de război”. Acest regim îi proclamă pe unii „adevărați cetățeni”, care-i vor întâmpina în stradă pe cei opuși lor cu pistoale, cuțite și tot felul de arme. În plus, acest grup privilegiat nu le va recunoaște adversarilor politici dreptul la viață (aceasta în situația în care până ieri-alaltăieri erau toți pe picior de egalitate); de asemenea, acești „veritabili cetățeni” nu vor fi trași la răspundere pentru daunele pe care le-ar aduce victimelor.
Pe scurt, unui grup însemnat al societății i se revocă cetățenia, în timp ce un alt grup „civil” paramilitar a fost numit, prin același decret, cetățeni de rang superior, ori, altfel spus, funcționarii civili mai presus de lege. Nu s-a precizat clar care anume ar fi respectivii, ceea ce înseamnă că acești luptători „paramilitari civili” voluntari vor putea să omoare pe cei pe care îi definesc ei înșiși, la propria discreție, drept „dușmani interni” în „lupta” purtată, nemairămânând nicio posibilitate de a-i trage la răspundere pe acești „agenți” din punct de vedere legal.
În Turcia zilei de azi, un grup distinct și-a văzut drepturile umane ignorate şi nerespectate, rămânând acum la mila grupurilor paramilitare.
Această clauză ambiguă le recunoaște dreptul grupărilor paramilitare care au legături directe cu AKP-ul de a-i omorî pe cei pe care nu-i găsesc în regulă, de a cauza daune proprietăților acestora, de a le pune viețile în pericol, de a le încălca libertățile; decretul specifică faptul că aceste grupări nu vor fi pedepsite pentru „serviciile” aduse.
Acest decret nu a fost adoptat în timpul vreunei rebeliuni și nici nu a fost promulgat ca urmare a solicitărilor de a trage la răspundere grupările care i-au linșat pe cadeții militari implicați în încercarea de lovitură de stat din 2016. De fapt, autorii documentului au privirea îndreptată spre viitor; dacă ne gândim la legătura pe care ar avea-o decretul cu puciul fără sorți de izbândă, ne dăm seama că s-a dorit ca şi linșajele amintite să intre sub aria de incidență a decretului. În filozofia politică, o atare situație se numește „stare de război”, referindu-ne, mai precis, la războaiele civile.
Din cartea lui Thomas Hobbes „Leviathan”, știm că entitatea politică ce creează o stare de război este întotdeauna statul care și-a depășit prerogativele legitime; starea de război este creată prin periclitarea dreptului fundamental la viață, la proprietate și libertate, prin eliminarea, în mod arbitrar, a acestor drepturi – în totalitate sau parțial.
În Turcia zilei de azi, un grup distinct și-a văzut drepturile umane ignorate şi nerespectate, rămânând acum la mila grupurilor paramilitare.
Comparația cu un război civil este, teoretic, valabilă; însă Turcia, în condițiile actuale, a întrecut limitele unui lucru atât de teribil precum un război civil.
Pentru a putea vorbi despre un război civil, condiția e să avem două părți care sunt mai mult sau mai puțin echilibrate în ceea ce privește puterea deținută și armamentul.
În Turcia anului 2017, însă, AKP a monopolizat toată puterea socială, economică, militară și politică, militară. În astfel de circumstanțe, nu s-ar putea lua în considerare decât un masacru unilateral, de care vor suferi, în cea mai mare măsură, niște oameni neînarmați și lipsiți de apărare …
Partidul Popular Republican (CHP) și Partidul Popular Democrat (HDP) ar trebui să se retragă din parlament și să invite cât mai multe agenții de presă – turce și străine deopotrivă, pentru a putea să anunțe un public cât mai larg de ceea ce se petrece.
Desigur, cât privește opoziția, ceea ce ar trebui să se facă (și ceea ce se şi face, de fapt) ar consta în două lucruri total diferite.
CHP a făcut exact opusul a ceea ce ar fi trebuit să facă (în calitate de partid de opoziție); poate că de aceea au reușit să dea impresia existenței unei „politici parlamentare”, chiar dacă influența parlamentului a încetat, practic, la mijlocul lui 2013, să zicem.
CHP, pentru a nu fi complet scos în afara legii, s-a comportat în același mod ca și Partidul Mișcării Naționaliste (MHP), temându-se să nu „provoace” publicul (nemaivorbind de faptul că mulți au plecat – deja de mult timp – capul AKP-ului). Așa fiind cazul, nu ar trebui decât ca acei deputați care nu au renunțat încă să-și unească forțele cu deputații din cadrul HDP care nu au fost încă închiși.
Ce se va întâmpla? Opoziția, prin reprezentanții săi publici, a informat lumea de faptul că statul de drept nu mai există în Turcia, precum și de pierderea puterii Parlamentului și a instanțelor judecătorești. Acest lucru ar putea face AKP-ul să ezite în a lua măsuri pe viitor, deoarece încearcă să ofere impresia că țara e în ordine, chiar dacă nu ar fi democratică.
Pe de altă parte…
S-ar putea ca decretul prezidențial nr. 696 să realizeze scenariul pe care AKP l-a prevăzut. În momentul de față, este dificil să se întrevadă care dintre aceste posibilități va sfârși prin a se întâmpla.
Parlamentarii ar trebui să se retragă din Parlament, dar să continuei să se adune în afara acestuia, să depună eforturi pentru a cultiva solidaritatea și a reconstrui legea.
(SURSA: Ahvalnews.com)