vineri, iulie 10, 2026

TURCIA: Cărţi interzise în penitenciare: „Micul Prinț”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, Peter Pan, considerate atac la siguranţa stabilimentului

Autoritățile Penitenciarului de Înaltă Siguranță-Tip D, din provincia Diyarbakir, au interzis cărțile ,Micul Prinț, Ali Baba și cei 20 de hoți, Peter Pan, Tom Sawyer”, trimise  unui deținut pe nume M.K, din motivul că ,,pot afecta siguranța institutului”.

Directorul penitenciarului a explicat  motivul interzicerii, în felul următor :,,Conform cercetărilor făcute, cărțile menționate din listă nu  sunt cărți de lecții, ceea ce poate duce la o comunicare criptată și necontrolată și poate pune în pericol securitatea corporativă. În afară de asta, conform deciziei luate prin vot, s-a luat decizia ca, pe percursul duratei Situației de Urgență(OHAL), deținuților arestați sub acuzare de terorism să nu li se dea cărți venite din mediul extern, deoarece se înțelege că pot oferi comunicări criptate și necontrolate.”

După puciul eșuat din 15 Iulie, zeci de mii de oameni au fost arestați fără nici o vină. Odată cu arestarea masivă a universitarilor și jurnaliștilor, s-a ajuns  și interzicerea primirii scrisorilor și cărților în închisori.


SURSA: https://stockholmcf.org/authorities-ban-the-little-prince-peter-pan-in-turkish-prisons/

Aliații NATO pregătesc contracte de înarmare de zeci de miliarde de dolari la summitul de la Ankara

Statele membre ale NATO sunt pregătite să anunțe contracte de înarmare în valoare de „zeci de miliarde de dolari” în cadrul summitului...

Procurorii turci investighează un show viral de stand-up. Comediantul reținut pe aeroport

Update: Comediantul turc, Deniz Göktaș, a fost arestat preventiv timp de 30 de zile. Procurorii îl acuză de „insultarea valorilor religioase”, „incitare la...