vineri, noiembrie 22, 2024

SUA. Tragedie Atac armat într-o biserică baptistă din Texas.

Un bărbat a deschis focul duminică într-o biserică din Texas, ucigând 26 de persoane în plin serviciu religios, într-unul din cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a Statelor Unite, transmite AFP. Acest nou masacru a avut loc la doar cinci săptămâni distanță de cel din Las Vegas, atacul cel mai sângeros comis vreodată în SUA, cu 58 de morți, care a relansat dezbaterea asupra reglementării armelor de foc.

usa texas ile ilgili görsel sonucu

Duminică, în jurul orei 11,20 (17,20 GMT), un „bărbat tânăr alb în vârstă de circa 20 de ani”, „îmbrăcat tot în negru”, înarmat cu o pușcă de asalt și purtând o vestă antiglonț, a deschis focul asupra First Baptist Church din Sutherland Springs, un cătun din Texas, au informat autoritățile locale.

usa texas ile ilgili görsel sonucu

El și-a continuat imediat atacul în interiorul bisericii, în plină slujbă religioasă, înainte de a primi replica unui locuitor care și-a luat arma și l-a înfruntat. Atacatorul a reușit să fugă, dar a fost găsit mort în mașina sa la puțin timp după aceea, fără a se ști la acest moment dacă s-a sinucis sau cineva a tras asupra sa. Conform presei americane, ar fi vorba de un fost militar de 26 de ani care a fost concediat din Forțele Aeriene după ce a compărut în fața curții marțiale în 2014, care trăia la periferia orașului San Antonio, situat la circa 50 de km de locul atacului.

Conform presei americane, ar fi vorba de un fost militar de 26 de ani care a fost concediat din Forțele Aeriene după ce a compărut în fața curții marțiale în 2014, care trăia la periferia orașului San Antonio, situat la circa 50 de km de locul atacului.

Președintele american, Donald Trump, aflat în turneu în Asia, a denunțat un atac armat „terifiant”. Anterior, el a scris pe Twitter: „Dumnezeu fie cu oamenii din Sutherland Springs, Texas”. Casa Albă a informat că Trump a discutat cu guvernatorul Abbott. Masacrul de duminică din Texas nu este primul dintr-un loc de cult. În iunie 2015, Dylann Roof, un partizan al supremației albe, a ucis nouă enoriași în Biserica Metodistă Emanuel din Charleston, în Carolina de Sud, simbol al luptei negrilor contra sclaviei. El a fost condamnat în ianuarie la pedeapsa capitală.


 

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.