joi, septembrie 5, 2024

Evoluţii rapide în investigaţiile la nivel înalt din SUA

Fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, în arest la domiciliu, cu o cauțiune de 10 milioane de dolari.

O judecătoare din Statele Unite a dispus luni plasarea în arest la domiciliu a lui Paul Manafort, fostul director de campanie al actualului președinte, Donald Trump, și a fixat o cauțiune de 10 milioane de dolari, care va trebui plătită de acesta în cazul în care nu respectă condițiile de reținere, transmite EFE Totodată, instanța a retras pașaportul lui Manafort, una din figurile centrale ale investigației privind presupusa ingerință rusă în alegerile din 2016, și a hotărât că acuzatul va putea părăsi locuința doar pentru a se prezenta în fața judecătorilor, a se întâlni cu avocatul său, a fi consultat medical sau a lua parte la activități religioase.

USA (1) USA (2)Rick Gates, fostul asociat al lui Manafort, va trebui de asemenea să rămână în arest la domiciliu și să depună o garanție de 5 milioane de dolari.

Ca și Manafort, Gates a trebuit să predea pașaportul și să promită că nu va încerca să obțină un altul pe durata procesului judiciar.

După anunțarea acestor hotărâri, la cererea judecătoarei, cei doi s-au ridicat în picioare, au ridicat mâna dreaptă și au jurat să respecte condițiile arestului și că înțeleg că vor pierde cauțiunea dacă nu respectă condițiile impuse.

Manafort și Gates vor trebui să revină în fața instanței joi, 2 noiembrie, mai arată EFE.

Conform AFP și Reuters, care îl citează luni pe purtătorul de cuvânt al procurorului special responsabil cu ancheta asupra implicării Rusiei în campania prezidențială din SUA, fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, și asociatul acestuia, Richard Gates, sunt vizați de 12 capete de acuzare, printre care conspirație împotriva Statelor Unire ale Americii, nedeclararea unor conturi din străinătate și spălare de bani.

USA (3)

Acuzațiile sunt primele care au rezultat din ancheta ex-directorului FBI, actual procurorul special al Departamentului Justiției, Rober Mueller, numit în 2016 în acest post pentru a investiga presupusa ingerință a Rusiei în campania prezidențială din SUA din 2016, al cărei scop ar fi fost înclinarea balanței în favoarea lui Trump.

Paul Manafort și Rick Gates, adjunctul său în campania electorală, au fost puși sub acuzare vineri în Districtul Columbia, actul de inculpare fiind făcut public luni, după ce ei s-au predat FBI, a indicat procurorul special, într-un comunicat.

Lui Manafort și partenerului său de afaceri li se reproșează în principal activități nedeclarate de lobby și consultanță în favoarea fostului președinte ucrainean prorus Viktor Ianukovici.

Mai mult de 75 de milioane de dolari au tranzitat prin conturi offshore administrate de cei doi, Paul Manafort fiind acuzat de spălarea, de unul singur, a 18 milioane de dolari. Aceste acțiuni s-ar fi derulat, potrivit acuzării, între 2006 și cel puțin 2016.

‘Actul de inculpare cuprinde 12 capete de acuzare: conspirație împotriva SUA, conspirație în vederea spălării de bani, neînregistrare ca agent în favoarea unei entități străine, fals în declarații și șapte capete de acuzare de nedeclarare de conturi deținute la bănci din străinătate’, se arată în comunicat.

Paul Manafort (68 de ani) a condus campania lui Donald Trump din iunie până în august 2016, când a fost constrâns să demisioneze în urma dezvăluirilor că ar fi primit plăți ilegale de milioane de dolari din partea unei formațiuni politice proruse din Ucraina.

FBI a percheziționat la sfârșitul lunii iulie una dintre reședințele sale și a confiscat documente.

Gates a fost mult timp partener de afaceri cu Manafort și are relații cu numeroși oligarhi ruși și ucraineni.

Actul de inculpare, care cuprinde 31 de pagini, nu face totuși nicio referire la campania prezidențială a lui Donald Trump și nici nu sugerează vreo înțelegere secretă între echipa candidatului republican și autoritățile ruse, care ar fi vizat influențarea pe căi ilegale a rezultatului scrutinului.

După anunțarea actului de inculpare care îi vizează pe Manafort și Gates, procurorul special al Departamentului Justiției a informat că un alt fost membru al echipei de campanie a lui Trump, George Papadopoulos, a fost pus sub acuzare și a pledat vinovat pentru fals în declarații către anchetatorii FBI.

Prin aceste declarații, Papadopoulos, care răspundea de probleme de politică externă, ‘a obstrucționat ancheta în curs a FBI cu privire la existența unor legături sau a unei coordonări eventuale între persoane asociate campaniei și guvernul rus pentru a interfera în alegerile prezidențiale din 2016’, menționează actul semnat de Robert Mueller. Fostul director de campanie al lui Donald Trump, Paul Manafort, și fostul său asociat Richard Gates s-au declarat luni nevinovați în cele 12 capete de acuzare la adresa lor în cadrul anchetei privind implicarea Rusiei în campania prezidențială din SUA din 2016, informează EFE.

Manafort și Gates au compărut luni în fața judecătoarei Deborah A. Robinson de la un tribunal din Washington D.C. și, într-o scurtă audiere, avocații lor au anunțat că cei doi se declară nevinovați în toate capetele de acuzare, între care se găsește delictul de „conspirație împotriva Statelor Unite”.

 

Turcia: Criza locuințelor pentru studenții continuă. „Guvernul folosește criza economică ca o scuză”

În fiecare an, zeci de mii de studenți din Turcia se îngrijorează în timpul perioadei de selecție a universității, nu numai din cauza preocupărilor academice, ci și din cauza unei crize a locuințelor.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Atenție turiști! Cum puteți să fiți păcăliți la casieria de la Hagia Sophia

O româncă a povesti cum a fost păcălită la casiera de la Hagia Sophia, pe un grup de turiști. 

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Ionuț Cojocaru despre vacanța în Turcia. Traseu prin 8 orașe pentru pasionații de istorie și civilizația turcă

Ionuț Cojocaru, jurnalist și istoric specializat în domeniul otoman și turc, a vorbit cu reporterii Zaman România, despre economia, cultura și istoria Turciei, schimbările pare le-a suferit turismul din Turcia și a împărtășește sfaturi pentru românii care vor să-și organizeze următoarea vacanță în Turcia.