miercuri, noiembrie 20, 2024

Argamum, lângă Jurilocva. Un loc al istoriei vechi.

Un tezaur format din 30 de monede din bronz din secolul al V-lea a fost descoperit în timpul campaniei de cercetări arheologice efectuate în această perioadă la cetatea Argamum din comuna tulceană Jurilovca.

Săpăturile au fost efectuate anul acesta timp de două săptămâni, în luna octombrie, sub coordonarea arheologului George Nuțu, cercetător la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” din Tulcea. El a precizat că în campania din acest an s-a verificat incinta nordică a cetății, cercetările fiind efectuate în colaborare cu Universitatea Ludwig-Maximilian din Munchen.

„Zona a fost investigată de profesorul Nicorescu în perioada interbelică, dar el s-a axat pe basilici, pretorium, sistemul defensiv al cetății și au rămas zone neexplorate. Partea asta de incintă din interiorul orașului, de exemplu, a fost degajată parțial, printr-un șanț relativ îngust”, a explicat cercetătorul.

În timpul campaniei din acest an de la Argamum, pe lângă tezaurul de 30 de monede de bronz, a fost descoperită și o mare cantitate de ceramică și s-a delimitat un edificiu cu cel puțin trei încăperi.

„Partea de nord-vest este afectată de căderea incintei, dar cel puțin cele două încăperi de la sud sunt bine păstrate. Nu știu dacă vom ajunge cu cercetările la nivelul de locuire a acestui edificiu în anul curent, dar deja avem o monedă de secol VI în colțul încăperii, probabil anul 540. Din punctul meu de vedere, aici este cel mai frumos oraș din Dobrogea. Din perspectiva importanței nu se poate compara cu Tomis, Histria sau cu orașele de pe limesul danubian, Noviodunum, Troesmis, dar așezarea este spectaculoasă, relativ bine păstrată și lipsită de intervențiile din perioada medio-bizantină, care marchează majoritatea cetăților din Dobrogea”, a mai spus specialistul ICEM.

Lucrările de săpături din acest an de la Argamum au fost efectuate de către tulceni care locuiesc în satele situate în apropierea sitului arheologic, pentru care locul de muncă temporar reprezintă o sursă de venit.

Partea de nord-vest este afectată de căderea incintei, dar cel puțin cele două încăperi de la sud sunt bine păstrate. …deja avem o monedă de secol VI în colțul încăperii, probabil anul 540 „

Situată la șapte kilometri de satul Jurilovca, pe malul complexului Razim-Sinoe, cetatea Argamum a fost întemeiată la mijlocul secolului al VII-lea î. Hr. de grecii din Asia Mică, cu cel puțin o generație înaintea cetății Histria, într-o zonă cu urme de locuire din epoca bronzului și prin epoca fierului.

Cercetările arheologice desfășurate în perioada 1926-1932 și din anul 1965 până în prezent au dezvelit importante monumente care au permis schițarea istoriei cetății timp de 12 secole. Printre monumentele cele mai reprezentative ale sitului arheologic se numără cel mai vechi mormânt grecesc din bazinul Mării Negre și o serie de edificii publice și private din perioada romană, pretoriul, patru bazilici paleocreștine, locuințe, o parte din rețeaua stradală.

Ministerul Culturii şi al Identităţii Naţionale a alocat anul acesta circa 22.000 de lei pentru campania de cercetare a sitului Argamum.

http://radiovacanta.ro/2017/10/26/tulcea-tezaur-de-monede-din-secolul-al-v-lea-descoperit-in-cetatea-argamum/

 

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.