luni, mai 6, 2024

Catalanii cer acum independenţă. Manifestație cu sute de mii de persoane la Barcelona, în frunte cu liderul catalan Carles Puigdemont

Sute de mii de manifestanți catalani, în frunte cu liderul separatist Carles Puigdemont, au umplut sâmbătă centrul Barcelonei pentru a cere independența după ce guvernul central a solicitat destituirea executivului catalan, relatează AFP.

Manifestația, care a reunit 450.000 de persoane, potrivit poliției locale, era inițial organizată în scopul de a cere eliberarea a doi lideri, Jordi Cuixart și Jordi Sanchez, liderii Omnium Cultural și, respectiv, Adunării Naționale Catalane (ANC), principalele două asociații separatiste, inculpați pentru revoltă împotriva autorităților, dar adunarea a luat o altă turnură după anunțurile de sâmbătă ale Madridului.

catalonia ile ilgili görsel sonucu

Carles Puigdemont a sosit în aclamațiile celor prezenți, având alături alți membri ai guvernului catalan, amenințați de asemenea cu destituirea de către șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy. Societatea catalană este profund divizată asupra chestiunii independenței, dar intervenția guvernului spaniol în administrația catalană ar putea să se întoarcă împotriva sa, notează AFP. Mulțimea, densă și statică, a ocupat mai multe străzi din centrul orașului și a fost de două ori mai importantă ca număr decât marți, atunci când 200.000 de persoane au protestat față de arestarea celor doi lideri separatiști. Șeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a anunțat sâmbătă convocarea de alegeri regionale în Catalonia în termen de șase luni, pentru revenirea la ‘normalitate’, precizând că puterile administrației catalane vor fi transferate guvernului central (Reuters, AFP.)

İlgili resim
Carles Puigdemont și a guvernului catalan

Consiliul de miniștri, reunit sâmbătă în ședință de urgență, a decis să ceară Senatului să autorizeze destituirea liderului separatist Carles Puigdemont și a guvernului catalan, ale cărui puteri vor fi exercitate, ‘în principiu, de miniștrii (din guvernul central) atât timp cât va dura această situație excepțională’. Invocând, în premieră, articolul 155 din Constituția Spaniei — care permite suspendarea autonomiei unei regiuni dacă aceasta nu își îndeplinește obligațiile față de stat—, Rajoy a mai cerut Senatului să autorizeze dizolvarea parlamentului Cataloniei și convocarea de alegeri în termen de șase luni în această regiune. Măsurile ar urma să fie aprobate pe 27 octombrie de Senat, unde Partidul Popular al lui Rajoy este majoritar și unde și-a asigurat sprijinul socialiștilor din PSOE, principala forță de opoziție, și al centriștilor din Ciudadanos.

map‘Nici autonomia catalană, nici guvernarea autonomă nu sunt suspendate’, a afirmat totuși Rajoy, încercând să-i liniștească pe catalani, foarte atașați de autonomia lor, recuperată după sfârșitul dictaturii lui Franco în 1975. Potrivit lui Rajoy, este vorba doar despre demiterea ‘persoanelor care au plasat acest guvern în afara legii’, făcând să fie votate legi contrare Constituției spaniole și statutului de autonomie catalană. Conform unui comunicat al guvernului spaniol, Madridul își va asuma responsabilitatea în materie de securitate, ordine publică, finanțe, măsuri fiscale și bugetare, telecomunicații. La 1 octombrie, în ciuda interdicției justiției, în Catalonia a avut loc un referendum în baza căruia autoritățile catalane amenință cu declararea independenței. Potrivit datelor guvernului regional, care nu au putut fi verificate în lipsa unei comisii electorale independente, 90% dintre cei care au votat au spus ‘da’ independenței Cataloniei, în condițiile unei prezențe la vot de numai 43%.


 

 

 

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.