joi, noiembrie 21, 2024

Ceremonia de inaugurare a Centrului de Excelență NATO pentru Contrainformații Militare

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a participat joi, la Cracovia, la ceremonia de inaugurare a Centrului de Excelență NATO pentru Contrainformații Militare, alături de omologii din Polonia, Slovacia și Ungaria, precum și de adjunctul comandantului Comandamentului Aliat Suprem pentru Transformare (DSACT), amiralul Manfred Nielson.

nato„Acest centru a fost înființat pentru că este necesar ca pregătirea și dezvoltarea specialiștilor Alianței în domeniul contrainformațiilor militare să fie asigurată în format unitar. România va folosi fiecare oportunitate și va participa la cursurile, seminariile și grupurile de lucru care vor contribui la definirea pregătirii specialiștilor noștri în contrainformații militare”, a scris Fifor. El a precizat că a profitat de vizita în Polonia pentru a se întâlni și cu militarii români din Batalionul 228 Apărare Antiaeriană „Piatra Craiului”, din Brașov, dislocat în cadrul Grupului de luptă NATO condus de SUA.

„I-am găsit tonici, determinați, și le-am urat misiune ușoară”, a adăugat ministrul.


 

 

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.