marți, mai 7, 2024

Juncker: ”Turcia se îndepărtează cu pași gigantici de Europa” ‘întreaga responsabilitate este de partea turcă”

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat marți, într-un discurs în fața ambasadorilor Uniunii Europene, că Turcia, stat care provoacă puternice îngrijorări în privința drepturilor omului și a statului de drept, se îndepărtează ”cu pași gigantici de Europa”, relatează AFP.

Deși a subliniat că are ”relații bune” cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, șeful Comisiei Europene a afirmat că îl ”suspectează” pe acesta că vrea să împingă UE ”să spună că vrea să pună capăt negocierilor pentru a putea arunca întreaga responsabilitate pe seama Uniunii Europene și nu a Turciei’‘.

”Turcia se îndepărtează cu pași gigantici de Europa”, a declarat Juncker în discursul său.

Negocierile de aderare a Turciei la UE, lansate în 2005, se află într-un punct mort, însă majoritatea statelor UE nu doresc deocamdată să facă pasul decisiv al întreruperii lor oficiale, temându-se de o ruptură definitivă cu un partener cheie în dosarul migrației și în lupta antiteroristă.

”Problema este de a ști dacă trebuie să punem capăt negocierilor cu Turcia. Este o chestiune pur teoretică, pentru că, oricum, nu există negocieri deocamdată”, a adăugat Juncker.

”În ce mă privește, aș vrea să ne comportăm în așa manieră încât turcii să remarce că ei sunt aceia, adică ‘sistemul Erdogan’, care fac imposibilă aderarea Turciei la UE, în loc să cădem în capcană”’, a mai spus președintele Comisiei, subliniind că ”întreaga responsabilitate este de partea turcă”.

Relațiile diplomatice între Ankara și Bruxelles, care s-au degradat puternic după puciul eșuat din iulie 2016 în Turcia, s-au tensionat suplimentar după referendumul din aprilie care a extins prerogativele președintelui Erdogan.

http://www.europe1.fr/international/juncker-la-turquie-seloigne-a-pas-de-geant-de-leurope-3421832

Turcia a lansat o campanie fără precedent de epurări împotriva susținătorilor prezumtivi ai mișcării clericului Fethullah Gülen, acuzat de Ankara de orchestrarea loviturii de stat.,pe c are acesta a negat-o cu vehemenţă. Gulen a cerut o anchetă inetrnaţională obiectivă pe acest subiect, anchetă respinsă din start de puterea de la Ankara. Până în prezent, epurările s-au soldat cu peste 50.000 de arestări și 100.000 de demiteri, în valuri succesive.

http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/juncker-la-turquie-s-eloigne-a-pas-de-geant-de-l-europe_1938579.html

http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2017/08/29/97001-20170829FILWWW00074-la-turquie-s-eloigne-a-pas-de-geant-de-l-europe-juncker.php?pagination=7

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.