duminică, noiembrie 10, 2024

Rusia: Aproape o mie de protestatari reținuți în timpul manifestațiilor din peste o sută de orașe

Aproape o mie de protestatari, printre care și opozantul principal al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, au fost reținuți în timpul manifestațiilor desfășurate luni în peste o sută de orașe din Rusia, împotriva președintelui Vladimir Putin și a corupției elitelor, transmit agențiile internaționale de presă.

Manifestațiile au fost organizate de susținători ai lui Navalnîi, care a fost reținut sub arest la domiciliu luni dimineață, înainte de a se putea alătura protestatarilor la Moscova.

Manifestanți au fost reținuți în zeci de alte orașe, de la Vladivostok, în Extremul Orient rus, până la Kaliningrad, în vestul țării, și de la Norisk (nord) până la Soci (sud), potrivit asociației de monitorizare anticorupție OVD-Info. Aceasta a contabilizat provizoriu pentru AFP cel puțin 600 de persoane reținute la Moscova și 300 de Sankt-Petersburg.

Potrivit Ministerului de Interne, 500 de persoane au fost reținute la o demonstrație anti-Kremlin care a avut loc la Sankt-Petersburg. La protest, care nu a fost autorizat, au luat parte în jur de 3.500 de persoane, indică același comunicat, citat de Reuters.

Protestul de la Moscova s-a desfășurat în același loc ca și festivitatea de Ziua Rusiei, care marchează proclamarea independenței în 1990, înainte de destrămarea oficială a URSS.

Poliția a format mai multe cordoane în încercarea de a dispersa mulțimea, recurgând la bastoane de cauciuc și reținându-i pe protestatarii care s-au opus. Miile de manifestanți au strigat slogane precum ”Rusia fără Putin!”, ”Putin e un hoț!” și ”Libertate pentru Navalnîi!”.

”Putin se află la putere de 17 ani și nu are de gând să plece. A uzurpat puterea, există o lipsă totală de societate civilă, tribunalele nu funcționează, corupția s-a transformat în sistem”, a denunțat Aleksandr Tiurin, în timpul manifestației care a reunit mai multe mii de persoane pe strada Tverskaia. Agerpres, Reuters

http://www.liberation.fr/planete/2017/03/26/manifestations-en-russie-au-moins-700-personnes-arretees-dont-l-opposant-alexei-navalny_1558427

http://www.lemonde.fr/europe/article/2017/06/12/l-opposant-russe-alexei-navalny-interpelle-avant-une-manifestation-a-moscou_5143121_3214.html

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.