duminică, aprilie 28, 2024

Cea mai mare expoziţie cu exponate realizate după desenele genialului Leonardo Da Vinci

Mașinăriile gândite de Leonardo Da Vinci, aduse la viață în cadrul unei expoziții de la Bruges.

expozitieMașinăria zburătoare care arată ca o pasăre și podul portabil ale lui Leonardo da Vinci au fost aduse la viață în cadrul unei noi expoziții inaugurate joi în orașul belgian Bruges, relatează Reuters. O sută de mașinării inventate sau îmbunătățite de geniul creator al Renașterii au fost realizate, utilizând chiar planurile desenate de italian. Ele vor fi expuse la Bruges timp de șase luni, iar apoi vor pleca într-un turneu mondial care va dura zece ani.

Unele dintre invențiile vechi de 500 de ani, precum aeroplanul care seamănă cu o pasăre, au fost realizate în mărime naturală. Altele sunt modele la scară din lemn sau alte materiale ale epocii.

Deși nu sunt primii care au transformat desenele pictorului Giocondei în modele tridimensionale, organizatorii susțin că este cea mai mare expoziție de acest tip realizată vreodată.

„Principala atracție a acestei expoziții este cantitatea lucrărilor prezentate, acoperind o mare varietate de instrumente, mașini, mașinării de război și alte obiecte”, a declarat designerul tehnic Vincent Damseaux.

„Vezi tehnica pe care a conceput-o în acea perioadă și nu poți să nu găsești o corelație cu ceea ce avem astăzi. Transmisia-ceva ce găsiți astăzi pe motociclete — era deja inventată pe atunci”, a adăugat el.

Desenele lui Leonardo Da Vinci au fost variate și au introdus concepte de pionierat. Deși nu a fost primul care a gândit fiecare mecanism, el a realizat îmbunătățiri la multe dintre ele.

Expoziția arată faptul că armele reprezentau o temă comună în munca sa, Da Vinci imaginând mașinării de război oribile, concepute pentru a face cât mai multe victime. De asemenea, el a imaginat un tanc, un elicopter, un avion, un submarin și un pod mobil. Vizitatorii la XPO Center pot chiar activa unele dintre mașinării pentru a vedea cum funcționează. De asemenea, vor fi expuse scrierile sale din codex și o copie a Mona Lisa, care în prezent se află la muzeul Luvru din Paris, precum și lucrări ale unor contemporani ca Michelangelo și Rafael Sanzio.

După ce va petrece șase luni la Bruges, expoziția va ajunge la Istanbul, la Dubai, iar apoi în Asia și SUA.

CEDO condamnă Turcia pentru arestarea unui judecător: „Pentru prima dată în istoria CEDO”

CEDO a declarat într-o hotărâre emisă, marți, că cazul lui Aydin Sefa Akay a vizat arestarea unui judecător ONU, precum și percheziția casei și persoanei sale, ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 2016 în Turcia, în ciuda imunității sale diplomatice.

Amnesty criticat că a ignorat situația dificilă a membrilor Mișcării Gülen

În noul raport, care evidențiază consecințele îngrozitoare ale escaladării conflictelor și defalcării dreptului internațional în întreaga lume, tratează diverse probleme juridice în secțiunea sa din Turcia, de la detenții ilegale la libertatea de exprimare.

Rata inflației la nivel mondial. Turcia, pe locul patru, imediat după Argentina, Siria și Liban 

Turcia a devenit țara cu a patra cea mai mare rată anuală a inflației de consum din lume, înregistrând 68,5%, conform Bianet.org

Turcia: 24 de studenți internați după ce au consumat mâncarea de la cantina școlii

În ultimele luni, focarele de intoxicație alimentară au tulburat instituțiile de învățământ din întreaga țară, ducând la sute de studenți să necesite îngrijiri medicale.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.