luni, mai 6, 2024

“Nu există nici o dovadă că Gulen ar fi în spatele puciului eșuat”

Serviciul de Informați al Statului German: Nu există vreo dovadă că Fethullah Gulen ar fi fost în spatele puciului eșuat. Turcia a încercat să ne facă să credem acest lucru, dar nu au reușit. Dacă puciul nu eșua, am fi putut vedea ce se întămplă acum.

Şeful Serviciului de Informații al statului Federal German (BND), Bruno Kahl, a vorbit cotidianului Der Spiegel. Kahl a precizat că puciul eșuat a fost un motiv pentru “curățenia” aplicată opozanților din stat, eliminarea funcționarilor publici și arestarea opozanților.

Kahl: ,,Dacă tentativa de puci nu eșua, vedeam ce se întămplă și acum. Dar poate nu într-un mod atât de adânc și de radicalizat”.

El a mai precizat că nu există nici-o suspiciune sau dovadă că în spatele puciului eșuat s-ar fi aflat Gulen ,,Din diverse unghiuri de vedere, Turcia a încercat să ne convingă dar nu putem zice că a reușit.”

Șeful BND a mai precizat că Mișcarea Hizmet nu poate fi categorisită ca o grupare radicală Islamică sau o grupare teroristă, ,,Mișcare Gulen este o Structura civilă seculară de învățământ.”

În articolul publicat de cotidianul Der Spiegel, s-a făcut referire la criza dintre Turcia și Germania care s-a adâncit odată cu reținerea ziaristului Deniz Yucel de la ziarul Die Welt. În acest sens s-a precizat că precizările lui Kahl ,,Vor avea efect de bombă”.

Redăm mai jos întrebările și răspunsurile din rarticolul ziarului Der Spiegel, cu șeful BND:

Der Spiegel: Erdogan a precizat că în spatele puciului eșuat se află sigur F.Gulen. După care peste o sută de mii de funcționari publici au fost dați afară de la locul de muncă. Mii de persoane au fost arestate. În spatele acestui puci eșuat, chiar se află Fethullah Gulen?

Kahl: Turcia a încercat să ne convingă în acest sens. Dar acest lucru nu l-a reușit până acum.

Der Piegel: Ce puteți spune despre acest puci care a fost plănuit împotriva lui Erdogan? Puciul a fost organizat de către guvenul turc?

Kahl: Puciul nu a fost început de statul turc. Oricum, înainte de 15 Iulie, guvernul începuse un val de curățenie. Din această cauză, o parte din oamenii din armata turcă, de frică să nu ajungă și ei să fiu înlăturați, s-au gândit că trebuie să organizeze un puci cât mai repede. Dar a fost prea târziu, și ei au fost curățați cu acest puci.

Der Piegel: Ce ați precizat până acum nu seamănă cu teoria cea mare a președintelui Erdogan.

Kahl: Ceea ce vedeți acum ca rezultat al puciului eșuat, (poate nu într-un mod atât de adânc și de radicalizat) oricum trebuia să se întâmple . Puciul a fost doar un motiv agreat.

Der Spiegel: Mișcarea Gulen este o mișcare Radical-Islamistă sau o mișcare teroristă?

Kahl: Mișcarea Gulen este o structura civilă seculară de învățământ.


 

bnd kupür derspigel

bnd kupür

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.