„Omul-forță islamist” a tot transmis aceste mesaje, cel puțin din 2008 încoace. De atunci a lansat o amplă operaţiune de purificare (în anii 2007-2009 guvernul Erdoğan a creat multe posturi noi în instituţiile de stat, pentru a face loc oamenilor pro AKP şi pentru a diminua numărul celor laici şi kemalişti din acestea.)
Iar Partidul său al Justiției și Dezvoltării (AKP), a început să arate semne că credința sa în „democrația musulmană” nu este chiar atât de sinceră. Timp de aproape un deceniu, Occidentul nu a acordat atenția necesară, ori s-a prefăcut că nu aude. Acum, nu mai există nici o îndoială în ceea ce privește acest mesaj.
Autoritățile turcești săptămâna trecută l-au pus sub acuzare pe Deniz Yücel, un reporter al ziarului german Die Welt, sub acuzații de „propagandă a unei organizații teroriste și pentru incitarea publicului la ură.” „Infracțiunea” domnului Yücel a fost intervievarea unui comandant al Partidului militant al Muncitorilor din Kurdistan și redactarea unui articol cu privire la presupusul hacking de e-mail al ginerelui domnului Erdogan.
Rechizitoriul inventat este tipic de urât și paranoic precum Turcia construită de Dl. Erdogan. După tentativa de lovitură de stat din vară, guvernul a reținut mii de turci, a concediat zeci de mii de oameni de la locurile lor de muncă și a închis mai mult de 120 de organe mass-media. Cu toate acestea, abordarea atipică a Ankarei în cazul domnului Yücel – cu cetățenie dublă turcă și germană – marchează o piatră de hotar în plecarea Turciei din familia occidentală a națiunilor.
Odată ce începi să te porți precum Iranul sau China, nu mai există o modalitate ușoară de a reveni înapoi.
Turcii au refuzat până în prezent accesul consular al diplomaților germani la dl Yücel. Citând impedimente de securitate și logistice, cel puțin două orașe germane și-au retras permisiunea pentru mitinguri pro-AKP menite să încurajeze turcii din diasporă să voteze cu „Da” într-un referendum care va transforma sistemul parlamentar al Turciei într-unul puternic prezidențial cu dl Erdogan la cârmă.
Dl Erdogan s-a dezlănțuit față de Germania,până de curând, cel mai mare aliat european al țării sale. „Practicile voastre nu sunt diferite de practicile naziste din trecut”, a declarat acesta la mitingul organizației de femei de duminică din Istanbul, potrivit agenției de știri de stat Anadolu. „Ne vorbiți despre democrație, iar apoi nu lăsați miniștrii acestei țări să se adreseze de acolo.” Cu alte cuvinte: Cum îndrăznesc nemții să mă împiedice din a utiliza piața lor publică democratică pentru a o închide pe cea din Turcia?
La un alt miting, în aceeași zi, domnul Erdogan a mers chiar mai departe: „Dacă vreau, vin în Germania. Dacă nu mă lăsați să intru, sau dacă nu mă lăsați să vorbesc, voi ridica întreaga lume. „Autoritățile municipale din Gaggenau, unul dintre orașele germane care au anulat mitingurile pro-AKP, a primit o amenințare cu bombă joi.
Angela Merkel are foarte multă răbdare cu dl Erdogan, dar chiar și cancelarul german s-a săturat. Acuzațiile naziste de zi cu zi ale domnului Erdogan, a spus ea, „într-adevăr duc doar la un singur lucru: banalizarea crimelor incomparabile împotriva umanității din timpul regimului nazist.Nu se poate comenta în mod serios pe astfel de declarații deplasate. ”
Confruntându-se încă o dată cu electorale în decursul acestui an, doamna Merkel trebuie să aducă clarificare în privinţa nemulțumirilor manifestate de centru-dreapta în legătura cu dl Erdogan și deal-ul corupt pe care ea l-a făcut cu turcii.Acela prin care Ankara ar primi fonduri și invitații de participare la consiliile europene în schimbul asigurării poliției propriilor sale frontiere. Ea ar fi fost mai bine astăzi, și, probabil, este posibil să fi descurajat tendința actuală de agresiune a AKP, dacă ea nu ar fi răspuns cu lașitate după ce domnul Erdogan a solicitat urmărirea penală în Germania, pentru un actor de comedie german care îl pariodiase batjocoritor, anul trecut.
Întrebarea mai importantă este dacă Occidentul ar trebui să continue să susțină ficțiunea că Turcia este încă un membru de încredere al clubului occidental.
Cel mai bun argument al avocaților Ankarei este că, în ciuda întregului său banditism intern, dl Erdogan este un zid de apărare util al NATO împotriva unei Rusii ambițioase și a unui Iran expansionist.
Dl. Erdogan poate fi un bătăuș cu gândire de secolul al 19-lea, dar acesta este bătăușul nostru cu gândire de secolul al 19-lea. Iar baza aeriană Incirlik a fost crucială pentru operațiunile americane împotriva statului islamic din regiune.
Dar domnul Erdogan se încălzește din nou față de Moscova. Acesta îl numea pe Bashar Assad „fratele” său înainte de a încerca să-l răstoarne, iar el a fost întotdeauna mai deschis către Teheran decât, cred , mulți din Occident.
Substitute pentru baza de la Incirlik pot fi găsite: regiunea kurdă autonomă din nordul Irakului este o opțiune. La un moment dat, prețul moral al includerii Ankarei în NATO, o alianță a democrațiilor, va fi mai mare decât beneficiile strategice. Este posibil să fi ajuns la acel punct.
În ceea ce privește soarta domnului Yücel, poate că președintele Trump își poate răscumpăra ostilitatea sa de dușman-al-oamenilor adusă împotriva presei americane, făcând un apel puternic pentru reporterii aflați în pericol din Turcia.
Sursa: Articol scris de Sohrab Ahmari şi publicat în Wall Street Journal în data de 12 martie. https://www.wsj.com/articles/ergodan-withdraws-from-the-west-1489090280
