vineri, mai 17, 2024

Fitch: Ratingul Turciei, retrogradat la „junk” pe fondul înrăutățirii perspectivelor economiei

Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat ratingul suveran al Turciei la categoria „junk” (nerecomandată pentru investiții), citând evoluțiile politice și de securitate care au „subminat performanța economiei și independența instituțională”, transmit DPA și Reuters.Vineri, Fitch a revizuit în scădere, de la „BBB minus” la „BB plus”, ratingul Turciei, iar perspectiva asociată este stabilă, Decizia vine la câteva ore după ce o altă agenție de evaluare financiară, Standard & Poor’s, a înrăutățit perspectiva ratingului Turciei, de la stabilă la negativă, ceea ce înseamnă că ar putea urma o nouă retrogradare.Ambele agenții și-au exprimat temerile privind insecuritatea politică, după tentativa de lovitură de stat din iulie, precum și presiunile asupra Băncii Centrale a Turciei.

Deprecierea lirei turcești cu 10% de la începutul acestui an, după pierderile masive din 2016, au lăsat Turcia mult mai expusă la datoria sa externă, iar economia este pe o traiectorie descendentă, se arată în comunicatul Fitch.

Turcia depinde de investiții pentru finanțarea deficitului de cont curent — unul din cele mai ridicate din rândul statelor G20 — și pentru plata datoriei externe. Retrogradarea ratingului ar putea forța autoritățile să plătească mai mult pentru a împrumuturile de pe piețele internaționale.Săptămâna aceasta, Banca Centrală a Turciei a majorat neașteptat dobânda de bază și a anunțat că va adopta noi măsuri de înăsprire a politicii monetare dacă va fi necesar, după ce lira turcească s-a depreciat la un nivel record față de dolar.

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Internet a instituției, Comitetul de politică monetară de la Banca Centrală a Turciei a majorat dobânda la creditele overnight cu 75 de puncte de bază, la 9,25%, și a menținut dobânda repo pe o săptămână la 8%, și dobânda pentru împrumuturile overnight la 7,25%. Analiștii se așteptau la majorarea celor trei rate principale.Comitetul a decis să înăsprească politica monetară pentru a ține sub control deteriorarea perspectivei inflației. Dacă va fi necesar, vom adopta noi măsuri, a dat asigurări Banca Turciei.

Rata inflației în Turcia a ajuns anul trecut la 8,5%, mult peste ținta Băncii Centrale, de 5%.

Banca Centrală a Turciei a răspuns la deprecierea lirei prin reducerea cu 50 de puncte de bază a nivelului rezervelor minime obligatorii în valută constituite de bănci precum și prin injectarea unor lichidități în valoare de 1,5 miliarde de dolari în sistemul financiar.Atentatele cu bombă, încetinirea economică și incertitudinea cu privire la planurile vizând creșterea puterilor președintelui Tayyip Erdogan i-au îngrijorat pe investitori.Agerpres, Fitch, Standard & Poor’s și Moody’s.

Premierul grec vizitează Turcia în încercarea de a reconcilierea relația

După decenii de tensiuni, vizita de o zi urmează unei călătorii a lui Erdogan în Grecia în decembrie și marchează o nouă fază în relațiile lor.

Regimul din Turcia nu cruță minorii: adolescenții povestesc trauma arestării

Acestea au spus că poliția le-a percheziționat acasă de dimineață, i-a dus la unitatea pentru minori de la secția de poliție Üsküdar, din Istanbul, în timp ce mama și sora mai mare au fost plasați cu alți deținuți adulți.

Turcia. Scandal în urma unei gafe diplomatice. Simbol al radicalizări islamice la întâlnirea cu arhiepiscopul din Franța

Cemil Yıldırım, consulul general al Turciei în orașul francez Lyon, a stârnit critici pentru faptul că a făcut un gest islamic controversat în timpul unei vizite la arhiepiscopul orașului, care a adus din nou sub supraveghere acreditările diplomaților turci.

Elevii și profesorii din România au construit o fântână în Kenya

Cu ajutorul pe care l-au colectat, voluntarii ICHB au construit o fântână cu apă curată în grădina „Școlii primare Matsangoni” din regiunea Kilifi, din Kenya.

​​Verdic în cazul Kobani: Liderul Demirtaș condamnat la 42 de ani

În acest dosar-maraton, majoritatea celor 108 acuzaţi au fost condamnaţi, dar câţiva au fost achitaţi. Procurorii ceruseră închisoare pe viaţă împotriva a 36 dintre acuzaţi, printre care Selahattin Demirtas.