Zaman Romania

3 zile de de sărbătoarea pentru musulmani. Cum era pe vremuri Ramadan Bayram în Constanța?

Credincioșii musulmani celebrează, prima din cele trei zile de Ramazan Bayram, după ce au încheiat 30 de zile de post din Luna Sfântă Ramazan.

În timpul documentării despre comunitatea de musulmani din Constanța, bătrânele din orașul Ovidiu mi-au povestit despre cum obișnuiau să fie Ramazan Bayram pe vremuri.

Pupatul mâinii

În mod tradițional, dis-de-dimineață, bărbații merg la moschee, unde imamii oficializează începerea Sărbătorii prin rostirea versetelor din Coran. Ceea ce s-a pierdut este pupatul mainii. La sfârșitul slujbei, bărbații cei bătrâni se aliniau, iar cei mai tineri le pupau mâna ducând-o și la frunte, în semn de respect. 

Fără baclavale de Bayram

Cât bărbații sunt la moschee, femeile pregătesc mese pline cu cât mai multe bunătăți, urmând ca la finalul ceremoniei, toată familia să se strângă în jurul maselor bogate.

Însă, pe vremuri, nu multă lume știa să pregătească baclavale și nici nu se găseau de cumparat, iar mesele erau mai puțin bogate.

”Nu știa toată lumea să facă baclavale. Am învățat să fac de la televizor de la programele turcești”, spune una dintre ele.

Dacă acum un invitat este servit cu o baclava și o cafea, pe vremuri era servit cu dulceață și cafea din orz.

Colindătorii primeau biscuiți de casă 

Ramazan Bayram era o zi de bucurie pentru copiii, care puteau să colinde întreg satul.

Deși nu existau colinde lungi, cei tineri mergeau la casele vecinilor musulmani cu urări precum ”Ramazan Bayramı hayırlı olsun! ” sau pentru cei micuți aveau și o variantă mai ușoară ”Bayram, Bayram olsun”. După ce colindătorii le treceau casa, aceștia primeau biscuiți de casă, nuci sau fructe, iar tinerii le pupau mâna gazdelor.

Rugăciune pentru cei adormiți

La fel ca și acum, prima zi de  Ramadan nu se poate încheia, fără ca întreaga familie să meargă  la cimitir, unde se face curat, se împarte mâncare în nume celor adormiți și pentru a spune o rugăciune la mormântul lor.

Sursa foto: Muzeul Virtual al Turcilor și a Tătarilor din Dobrogea, România, MIRAS, 1998.
Mesajul muftiului:„Viața noastră revine încet la normal”

În prag de sărbătoare, muftiul Muurat Iusuf a transmite un mesaj credincioșilor musulmani.

„Dragi credincioși musulmani, ne pregătim de trei zile de sărbătoare, după o lună de zile în care am dedicat cea mai mare parte a timpului căinței și rugăciunii și ne-am primenit sufletește prin citirea Coranului cel Sfânt. Viața noastră revine încet la normal, dovadă fiind în acest sens și numeroasele activități pe care am putut să le desfășurăm în ultima lună. Pace și să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta! În încheiere, doresc să transmit tuturor credincioșilor musulmani. Ramazan Bayram Fericit!”, transmite muftiul, într-un comunicat.

Suheila Ismail. Constanța