Măsuri de securitate mai drastice ca niciodată la Paris. Pentru parada militară de astăzi s-au făcut pregătiri intense, fără a-i deranja însă prea mult pe turiști sau parizieni. Cei care vor să vadă defilarea, trebuie să ajungă din timp, pentru că vor fi controale stricte.
Bulevardul Champs-Élysées este pregătit pentru festivitățile de 14 iulie. La parada militară participă și președintele american, Donald Trump, alături de soția sa, Melania.
Pentru prima dată, soldații americani vor defila alături de cei francezi, pentru că anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Statele Unite au intrat în primul război mondial alături de Franța.
11 mii de militari sunt la Paris, iar în toată Franța, 86 de mii de polițiști și jandarmi vor asigura securitatea.
Republica Franceză îşi sărbătoreşte la 14 iulie Ziua Naţională. Se aniversează victoria Revoluţiei burgheze care a dus la răsturnarea regimului absolutist monarhic și la instaurarea unei noi ordini politice și sociale.
Revoluţia franceză a izbucnit la 14 iulie 1789 prin cucerirea fortăreţei Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului, şi a impus, în 1792, proclamarea primei republicii.
„Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunare Naţională, considerând că ignorarea, nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotarât să expună într-o declaraţie solemnă drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel ca această declaraţie, mereu prezentă înaintea tuturor membrilor societăţii, să le reamintească fără încetare drepturile şi îndatoririle lor.” Citatul este din Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului adoptată de Adunarea Naţionala Franceză în august 1789, care declara în primul sau articol că „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi.”